Gazele naturale, uleiul comestibil şi combustibilii s-au scumpit cel mai mult în ultimul an

Livrare gaze naturale
Livrare gaze naturale
13 decembrie 2021, 10:50

În intervalul noiembrie 2020 – noiembrie 2021, preţurile la gaze naturale au urcat cu 49,42%, la uleiul comestibil cu 28,17% şi la combustibili cu 25,55%. În ceea ce priveşte alimentele, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil – 28,17% şi cartofii – 22,55%, însă nu au fost înregistrate şi ieftiniri.

Pe de alt parte, de la începutul acestui an, uleiul comestibil s-a scumpit cu 25,47% şi cartofii cu 19,61%, fără a fi înregistrate ieftiniri.

La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate la gaze naturale – 49,42% şi combustibili – 25,55%, fără a se consemna ieftiniri.

Energia electrică s-a scumpit în noiembrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi faţă de începutul anului cu 8,14%, iar comparativ cu luna anterioară s-a ieftinit cu 12,2%.

În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri au fost consemnate la alte servicii (plus 7,01%), cele de apă, canal, salubritate (6,88%) şi serviciile poştale (5,53%). Serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 0,94%.

De la începutul anului în curs, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate la apă, canal, salubritate (7,09%), la alte servicii (7,02%), şi serviciile poştale (5,53%). Serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 21,85%.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 7,8% în luna noiembrie 2021, de la 7,9% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,49%, mărfurile alimentare cu 6,10%, iar serviciile cu 4,09%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite