Marile puteri economice europene fac eforturi pentru a se desprinde de gazul rusesc. UE le cere statelor să consume mai puțin gaz

Marile puteri economice europene fac eforturi pentru a se desprinde de gazul rusesc, fără să pună în pericol performanță economică sau confortul cetățenilor, la iarnă. Liderii Uniunii Europene avertizează că toate statele trebuie să facă economie la gaz de acum, pentru a evita un dezastru. Germania a găsit alternative la gazul rusesc, iar Franța și Italia sunt următoarele industrii care au noi surse energetice.

19 Iulie 2022, 18:24 (actualizat 19 Iulie 2022, 19:58) Știrile TVR |

Oficialii de la Bruxelles recomandă o reducere a consumului de gaze chiar din acest moment, pentru a nu se ajunge la o criză gravă la iarnă, relatează Financial Times.

Economia germană se desprinde treptat de gazul rusesc și găsește alternative pentru a nu reduce producția. Astfel, Germania și Egiptul au convenit să coopereze pentru a construi o economie bazată pe hidrogen, ca parte a eforturilor Europei de a-și diversifica sursele energetice.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: „Electricitatea şi hidrogenul vor fi importante pentru transformarea industriei în ţări ca Germania și a conduce economiile şi industriile fără emisii de CO2.”

Germania își propune că 65 la sută din încălzirea locuințelor să fie cu energie regenerabilă, până în 2024. Dar nu exclude folosirea energiei nucleare și a cărbunilor în viitorul apropiat.

În acest moment, depozitele de gaz ale Germaniei sunt pline în proporție de 64 la sută.

Parisul s-a orientat către resursele energetice din Golful Persic și a semnat contracte de mai multe miliarde de euro cu Emiratele Arabe Unite. De asemenea, Franța vrea să fie tot mai independentă de gaz și urmează să plătească aproape 10 miliarde de euro pentru a renaționaliza compania de electricitate. În prezent, statul francez deține 84 la sută din acțiunile companiei și speră ca în septembrie să finalizeze acțiunea.

Gabriel Attal, ministrul delegat pentru afaceri publice: „Este pentru a permite ţării nostre să fie mai independentă. Vrem să depindem mai puţin de alţii şi mai mult de noi, pentru a ne deplasa, pentru a ne încălzi, pentru a ne apăra și a ne informa. Desigur, aceasta înseamnă independenţa energetică.”

Oficialii de la Paris estimează că, în acest moment, depozitele de gaz sunt pline la nivelul de 63 la sută din capacitate.

Italia s-a orientat spre Algeria pentru a suplini lipsa gazul rusesc. În momentul de față, 40 la sută din gazul folosit în economia italiană este importat. Italia este prezentă în Algeria cu investiţii semnificative în sectorul energetic, în sectorul infrastructurii, în transport, în agro-industrie.

Algeria exportă gaz spre Italia prin conducta care leagă continentul african de Sicilia, iar anul trecut capacitatea de gaz a atins 21 de miliarde de metri cubi. Rusia exportă 29 de miliarde de metri cubi de gaz în a treia economie a Uniunii Europene.

Italia are, în acest moment, 60 la sută din capacitatea de stocare plină.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 7°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 4°C 5°C
CONSTANTA 7°C 10°C
CRAIOVA 6°C 5°C
BRASOV 5°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI