Gaura de la bugetul de stat e tot mai mare. Patronatele au atras atenția oficialilor de la Bruxelles că măsurile pregătite de guvern vor duce la încasări mai mici. Surse: Comisia Europeană nu vrea modificarea țintei de deficit

30 august 2023, 21:31

În scrisoarea trimisă Comisiei Europene, reprezentații firmelor mici și mijlocii propun ca reformele fiscale să înceapă „de la mare la mic”, adică de la nivelul administrației, apoi să continue cu marile companii și, în final, cu IMM-urile.

Patronii reclamă faptul că nu cunosc forma finală a modificărilor de taxe și cer ca primele măsuri să se aplice cel mai devreme de la 1 ianuarie 2024 și nu din toamnă, cum dorește Guvernul.

În opinia lor, modificările vehiculate vor obliga antreprenorii să transfere costurile suplimentare către consumatori, prin prețuri mai mari la raft.

Florin Jianu, preşedinte, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii: Dacă se va efectua această creștere a TVA, de exemplu la HORECA, plus 10% automat. Din ce în ce mai multe produse vor lipsi de pe rafturi ca urmare a unei cereri scăzute, ca urmare a prețurilor ridicate.

Patronatele mai avertizează în documentul transmis Comisiei Europene că măsurile fiscale vor duce la închideri de firme și, în cele din urmă, la încasări mai mici.

Între timp, gaura de la bugetul de stat e tot mai mare și a depășit 38 de miliarde de lei numai în primele 7 luni ale anului, arată cele mai noi date ale Ministerului de Finanțe.

Cătălin Deacu, jurnalist TVR:În decurs de numai o lună, gaura la bugetul de stat a crescut cu aproape 1,4 miliarde de lei, iar deficitul bugetar a urcat la 2,43% din PIB, mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

În aceste condiții, economiștii exclud ca România să se mai încadreze în ținta de deficit bugetar de 4,4%, asumată pentru anul acesta.

Adrian Codîrlașu, analist financiar, vicepreşedinte, C.F.A România: Am avut niște venituri în creștere undeva puțin peste 11% (…) dar pe de altă parte, partea de cheltuieli bugetare au crescut cu 13%. Aici este problema. (…) Dacă nu se ia nicio măsură, cumva am ajunge spre 6% deficit bugetar în PIB.

CITEȘTE și Ministrul Finanțelor a prezentat la Bruxelles măsurile fiscale și a cerut CE să accepte un deficit de 5,5% din PIB. Potrivit unor surse, Comisia nu ar fi de acord

Ministrul de Finanțe a anunțat pe o rețea de socializare că discuțiile cu reprezentații Comisiei Europene privind pachetul de măsuri de consolidare fiscal-bugetară vor continua, astfel încât Executivul să ia deciziile necesare pentru a atinge ținta de deficit bugetar. „Adică, în balanţă, cât producem, cât consumăm, să nu ajungem şi mai rău decât stăm deja„, a menţionat Marcel Boloş.

Autoritățile române vor acceptul din partea Comisiei Europene să depășească ținta de deficit bugetar de 4,4%, asumată pentru anul acesta. Unele variante de lucru vizează un deficit bugetar chiar și de 5,5%.

Însă, conform unor surse oficiale, Comisia Europeană nu vrea modificarea țintei sau ar accepta cel mult o majorare nesemnificativă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite