Garden Party, de Ziua Regalității. Mii de oameni au sărbătorit, alături de Casa Regală

10 mai 2017, 22:29

Tradiţionalul „Garden Party”, organizat în grădina Palatului Elisabeta, încheie seria evenimentelor dedicate Zilei Regalităţii, la Bucureşti.

Familia Regală a ieşit la balconul Palatului pentru a saluta mulţimea. În acest timp, avioane pilotate de Iacării Acrobaţi, singurele aparate de zbor care au însemnele regale, au survolat Palatul.

Este pentru al optulea an când se organizează „Garden Party”, după modelul evenimentului de la Palatul Buckingham. Invitaţii trebuie să respecte un „dress code”, iar doamnele etalează cu această ocazie cele mai interesante pălării.

Programul de azi a început la statuia Regelui Carol I, unde Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi Principesa Maria au depus flori. Români din toată ţara au fost prezenţi.

10 Mai este o dată cu semnificaţii importante pentru istoria României. La 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul ca domnitor, în 10 mai 1877 Vodă Carol proclama Independenţa României, după secole de stăpânire otomană, şi în 10 mai 1881 domnitorul Carol I era încoronat ca prim rege al noului Regat al României.

Timp de opt decenii, în calendarul sărbătorilor, 10 mai a fost reperul principal, Ziua Naţională a României fiind respectată şi sărbătorită de toţi românii. După ce l-au obligat să abdice pe Regele Mihai, comuniştii au înlăturat simbolurile României Regale.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă