Iniţiativă şi spirit civic în judeţul Prahova. Autorităţile dintr-o comună au înfiinţat “Garda Verde”, o echipă de ecologişti care încearcă să-i descurajeze pe localnici să arunce gunoiul în natură. Iar acţiunea din Bucov chiar dă rezultate. Şi, cel mai important, a schimbat mentalităţi.
Echipa formată inițial din primar, viceprimar și Poliția Locală a atras și simpli cetățeni. De mare ajutor a fost și activitatea de pe pagina de socializare care a promovat proiectul.
„Cu problema asta ne confruntăm de ani de zile, dar cetățenii nu prea vor să înțeleagă că este în beneficiul dumnealor” - Corina Băbănău, inspector de Mediu.
„Am vrut să implicăm cetățenii din comuna Bucov să ne ajute cu fotografii, cu informații despre cei care aruncă gunoaiele pe străzi. Am implicat și angajații Primăriei Bucov, cu Poliția Locală” - Nicolae Nicolescu, viceprimarul Comunei Bucov.
Cetățenii care se implică primesc o legitimație de colaborator. Pot anunța autoritățile telefonic despre nereguli. Unii au luat atitudine pur și simplu pentru că au spirit civic și își doresc o comună mai curată.
Cei prinși că aruncă gunoi menajer la întâmplare pot fi amendați cu până la 1000 de lei.