Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Gala Premiilor Operelor Naţionale. Marele Premiu i-a revenit sopranei Nelly Miricioiu

Cel mai grandios eveniment al scenelor lirice româneşti, Gala Premiilor Operelor Naţionale, a avut loc duminică seară în Capitală. Cu acest prilej, tenorul Roberto Alagna a evoluat pentru prima oară pe scena românească. Gala a fost transmisă în direct la TVR 1, TVR Internațional şi TVR HD.

19 Decembrie 2016, 09:38 (actualizat 20 Decembrie 2016, 11:21) |
Gala premiilor Operei Naționale
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Marele Premiu al Galei i-a revenit sopranei Nelly Miricioiu. Distincția i-a fost înmânată de Principele Radu al României. Celebrei soprane i s-a conferit şi titlul de "Cetăţean de Onoare" al Municipiului Iași.

Invitatul special al Galei Premiilor Operelor Naţionale a fost tenorul Roberto Alagna.

"Tenorul Roberto Alagna cântă pentru prima dată în România. Gala Premiilor Operelor Naţionale, în direct la TVR1, TVR Internaţional şi TVR HD"

Ultima parte a galei a fost destinată premiilor de excelenţă şi pentru întreaga activitate, Opera Naţională Bucureşti aducând omagiul său sopranei Eugenia Moldoveanu şi dirijorilor Cornel Trăilescu şi Stelian Olariu.

Gala Premiilor Operelor Naţionale - ediţia a IV-a

Premiul pentru "Cel mai bun solist liric" - baritonului Florin Estefan, managerul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, pentru rolul Oneghin din spectacolul "Evgheni Oneghin" de Piotr Ilici Ceaikovski,

Premiul pentru "Cea mai bună solistă lirică" - mezzosoprana Maria Jinga de la Opera Naţională Bucureşti pentru rolul Dorabella din spectacolul "Cosi fan tutte" de Wolfang Amadeus Mozart.

Premiul pentru "Cel mai bun spectacol pentru copii" - spectacolul "Prinţul Árgyélus" de Peter Toth, regia Istvan Albu, Opera Maghiară Cluj-Napoca.

Premiul pentru "Cel mai bun spectacol din creaţia românească" - "Enesciana", regia şi coregrafia Horaţiu Cherecheş, de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" Constanţa.

Premiul pentru "Cea mai bună solistă balet" - Bianca Fota, pentru interpretări în spectacolele "In the Middle, Somewhat Elevated" în coregrafia lui William Forsythe, şi "DSCH" în coregrafia lui Alexei Ratmanski,

Premiul pentru "Cel mai bun solist balet" a revenit lui Robert Enache, pentru interpretări în spectacolele "In the Middle, Somewhat Elevated" în coregrafia lui William Forsythe, "In the Night" în coregrafia lui Jerome Robbins şi "DSCH" în coregrafia lui Alexei Ratmanski.

Premiul special al juriului - maestrul coregraf Carlos Vilan, pentru cea mai bună coregrafie-divertisment opera "Carmen" de Georges Bizet, la Opera Naţională Română Iaşi.

Premiul pentru "Cel mai bun debut liric feminin" - mezzosoprana Lucia Mihalache, pentru rolul Carmen din opera "Carmen" de Georges Bizet, Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" Constanţa,

Premiul pentru "Cel mai bun debut liric masculin" - basul Horia Sandu, pentru rolul Rocco din spectacolul "Fidelio" de Ludwig van Beethoven, Opera Naţională Bucureşti.

Premiul pentru "Cel mai bun coregraf" - Horaţiu Cherecheş, pentru coregrafia spectacolelor "Crăiasa Zăpezii" de Jean Sibelius şi Edvard Grieg şi "Enesciana", Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" Constanţa.

Premiul pentru "Cel mai bun spectacol de balet" - "Crăiasa Zăpezii" de Jean Sibelius şi Edvard Grieg, coregrafia Horaţiu Cherecheş, Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" Constanţa.

Premiul pentru "Cele mai bune costume" - concepţia costumelor din spectacolele "Lacul lebedelor" de Piotr Ilici Ceaikovski şi "Don Quijote" de Ludwig Minkus, Opera Naţională Română Iaşi,

Premiul pentru "Cel mai bun decor - Natalia Kornilova, pentru concepţia decorului din spectacolului "Crăiasa Zăpezii" de J. Sibelius şi Edvard Grieg, Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski Constanţa.

Premiul pentru "Cel mai bun dirijor" - Jozsef Horvath de la Opera Naţională Română Cluj-Napoca.

Premiul pentru "Cel mai bun regizor" - Karel Drgac, pentru regia spectacolului "Carmen" de Georges Bizet Opera Naţională Română Iaşi (sursa: Radio România Muzical)

Premii de excelenţă şi pentru întreaga activitate:

Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu" Chişinău: Premiul de excelenţă - Vladimir Dragoş; Premiul pentru întreaga activitate - Elena Gherman.

Opera Naţională Română Cluj-Napoca: Premiul de excelenţă - Vasile Solomon, Premiul pentru întreaga activitate - Fülöp Martin.

Opera Maghiară Cluj-Napoca: Premiul de excelenţă - Kele Brigitta, Premiul pentru întreaga activitate - Laskay Adrienne.

Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" Constanţa: Premiul de excelenţă - Adrian Stănache, Premiul pentru întreaga activitate - Silvia Ţigmeanu;

Opera Naţională Română Iaşi: Premiul de excelenţă - Ella Urmă; Premiul pentru întreaga activitate - Camelia Şotrin Pascu.

Opera Naţională Bucureşti: Soprana Eugenia Moldoveanu - Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră, compozitorul şi dirijorul Cornel Trăilescu Premiul de Excelenţă, iar Premiul Special al juriului - maestrul de cor Stelian Olariu (sursa: Radio România Muzical)

Evenimentul a fost transmis în direct la TVR 1, TVR Internațional şi TVR HD.

Înregistrarea Galei Premiilor Operelor Naţionale este disponibilă pe tvrplus.ro.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 29°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 24°C 26°C
CONSTANTA 24°C 23°C
CRAIOVA 27°C 27°C
BRASOV 23°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Mai 2019, 16:45
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-05-2019
Deschidere: 8109.89
Maxim: 8189.13
Mimim: 8099.84
Variatie: 0.98%
TLV
2.13
2.13%
SNG
34.00
0.59%
BRD
10.82
0.37%
SNN
10.80
0.37%
SNP
0.36
2.51%
FP
0.96
0.41%
TEL
20.40
0.49%
EL
11.05
0.45%
TGN
357.00
0%
SIF5
2.08
0%
ARHIVĂ ȘTIRI