Gala Extraordinară „Libera Musica”. Spectacol-pilot, vineri, la Opera Naţională

12 mai 2021, 21:56

Iubitorii de muzică sunt așteptați, pe 14 mai, de la ora 19.00, la Opera Naţională, unde va avea loc Gala Extraordinară „Libera Musica”.

Este primul eveniment cultural care se înscrie în cadrul unui program-pilot privind reluarea spectacolelor în săli în condiţii cât mai relaxate. Evenimentul se adresează doar persoanelor vaccinate cu ambele doze împotriva COVID-19, într-un proiect iniţiat de Ministerul Culturii.

În sală, la spectacolul-pilot de vineri, gradul de ocupare va fi de aproape sută la sută.

Prezentarea cărții de identitate este obligatorie. Aceasta va fi verificată cu ajutorul unei tablete puse la dispoziţie de STS: se va intra în baza de date a DSP şi se va verifica dacă persoana a fost vaccinată.

Accesul în sală se va face prin mai multe zone pentru a reduce riscul infectării în cazul celor recent vaccinați, care nu au dobândit încă imunitatea.

Purtarea măştii este opţională pe durata evenimentelor. Doar copiii între 5 şi 16 ani sunt obligaţi să o poarte, fiindcă ei nu au acces la vaccin.

După evenimente, participanţii vor fi monitorizaţi timp de 14 zile, pentru a vedea dacă se înregistrează cazuri de îmbolnăvire.

Biletele pot fi achiziționate doar online.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite