Galați, orașul înghețat. Mii de localnici stau în frig după ce primăria a renunțat la sistemul centralizat

22 noiembrie 2018, 19:20

Din acest an, Primăria Galați a renunțat la sistemul centralizat de încălzire: costurile gigacaloriei erau prea mari și aproximativ 40% din bugetul local mergea către subvențiile pentru căldură.

Printre instituțiile care nu au căldură se numără Prefectura, Inspectoratul Județean de Poliție, Evidența Populației, Pașapoarte sau Permise  Auto. Pentru lucrătorii care lucrează aici, autoritățile locale încearcă să găsească soluții pe ultima sută de metri, înainte de venirea iernii.

Raluca Ardean, purtător de cuvânt, Primăria Galaţi: „Este cea de-a doua soluție promovată de Primăria Galați anul acesta, respectiv transformarea unor puncte termice în microcentrale de cartier la care se lucrează, 4 dintre ele devervesc instituții publice, alte 20 deservesc populația, 8 din ele sunt finalizate, inclusiv pentru branșarea la rețeaua de gaze”.

Dacă adulții se descurcă cum pot, cei mai afectați sunt copiii.

La Școala nr. 3 din Galați, elevii au la dispoziție doar câteva calorifere electrice. Cursurile au fost scurtate și micuții pleacă mai devreme acasă.

Din cauza frigului crunt din sălile de clasă, conducerea Liceului Teoretic Sf Maria a trimis elevii acasă, urmând ca orele să fie recuperate.

Din cele 90.000 de apartamente care au fost încălzite în sistem centralizat, doar pentru 6.000 s-a găsit soluția unor centrale de cartier. Din păcate, nici acestea nu au fost încă pornite.

Gălățenii cu venituri mici care aleg să își monteze centrale de apartament pot primi de la primărie un ajutor de 3.000 de lei. Nu sunt însă eligibili și cei care au datorii mari la întreținere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă