Gabriela Ruse a câştigat primul său titlu WTA, la Hamburg

Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse (23 ani, 198 WTA) a câştigat primul său titlu WTA din carieră, duminică, la Hamburg, după ce a învins-o în finală pe germanca Andrea Petkovic, cu 7-6 (6), 6-4.

11 Iulie 2021, 15:35 (actualizat 13 Iulie 2021, 22:16) |
Gabriela Ruse, primul titlu WTA al carierei, la Hamburg

Gabriela Ruse se află în fața celui mai important moment de până acum al carierei: a devenit campioană la Hamburg, turneu WTA de categorie "250". În vârstă de 23 de ani, Ruse a învins-o în finală pe experimentata Andrea Petkovic, scor 7-6(6), 6-4. Partida a durat două ore și 12 minute.

Primul set a fost deosebit de echilibrat, niciuna dintre jucătoare nereuşind să se desprindă, deşi au existat două break-uri. Petkovic a ratat o minge de set la 6-5, dar setul a ajuns în tiebreak, unde germanca a condus cu 4-2 şi 5-3, a ratat o minge de set la 6-5, după care Ruse a câştigat trei puncte la rând şi setul, ultimul punct fiind unul contestat de Petkovic, după ce arbitrul de linie a strigat aut la o minge trimisă de Ruse, însă arbitrul de scaun l-a corectat, spunând că mingea a fost bună. Petkovic lovise deja mingea (care s-a dus în fileu) înaintea celor două intervenţii, astfel că punctul a fost acordat româncei.

Petkovic a început agresiv actul secund şi s-a desprins la 3-0. A urmat o revenire senzaţională a Gabrielei Ruse, care a reuşit să ia patru ghemuri consecutive şi a ratat cinci mingi de 5-3 (pe serviciul adversarei). La 4-4, Ruse a salvat o minge de break, a făcut 5-4, iar apoi a revenit de la 0-40, câştigând setul cu 6-4.

În drumul său formidabil până la titlu la Hamburg (premii totale de 189.708 euro), Ruse le-a învins în calificări pe En-Shuo Liang (Taiwan), cu 6-2, 6-1, pe Isabella Şinikova (Bulgaria), cu 6-3, 6-3, iar apoi pe tabloul principal, pe Jill Teichmann (Elveţia/N.6), cu 7-5, 7-6 (1), pe Anna Zaja (Germania), cu 6-2, 6-2, pe Danielle Collins (SUA/N.4), cu 6-4, 1-6, 7-5, pe Daiana Iastremska (Ucraina/N.1), cu 2-6, 6-1, 6-4, şi pe Andrea Petkovic (Germania), cu 7-6 (6), 6-4.

Ruse a primit pentru titlul cucerit un cec de 23.548 euro şi 299 de puncte WTA, iar Petkovic s-a ales cu un cec de 13.224 euro şi 180 de puncte WTA.

Sursa: Agerpres

 

 

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 14°C
IASI 10°C 13°C
CLUJ 8°C 8°C
CONSTANTA 14°C 15°C
CRAIOVA 6°C 11°C
BRASOV 10°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI