GCS, după ce Firea a anunțat deschiderea teatrelor: Sunt interzise spectacolele în spaţii închise

13 iunie 2020, 14:26

Între ciocan și nicovală, adică între Primăria Capitalei care le dă bani și le gestionează, și Guvern, teatrele au ajuns temă de contre politice.

Vorbim despre speranțele unei bresle greu afectate de interdicțiile instituite din cauza pandemiei.

Gabriela Firea a anunțat, pe pagina de facebook, că de luni, teatrele din subordine se redeschid pentru public, cu număr redus de spectatori, cu măști și dezinfectanți. Printre ele, Bulandra, Odeon, Nottara, Teatrul de Comedie sau Metropolis.

Guvernul, printr-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică, îl pune la punct pe edilul Capitalei.

„Potrivit normativelor în vigoare, spectacolele se pot desfășura doar în aer liber, cu participarea a maximum 500 de persoane, cu respectarea regulilor de distanță și de protecție sanitară. Deocamdată, sunt interzise spectacolele desfășurate în spații închise!”

Gabriela Firea: Cică nu e bine! Într-adevăr, între o sală de teatru și una de păcănele e o diferență! Parcă și virusul e mai cu… talent! La teatru! La păcănele trece neobservat, drăguțul de el!

Responsabilitatea e pasată pe umerii directorilor de teatre.

Când vom intra în sălile de spectacol? Depinde de evoluția epideomiologică, spune ministrul Culturii.

Deocamdată se discută cu Ministerul Sănătății pentru reluarea repetițiilor.

Iar strict procedural, în scandalul teatrelor din subordinea primăriei, Guvernul e pregătit s-o contracareze pe Gabriela Firea cu ajutorul prefectului Capitalei. Care poate să suspede orice act administrativ privind redeschiderea acestor instituții de cultură.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite