Gabriela Firea: Oameni care ar fi putut să pună umărul au făcut tot ceea ce a ținut de ei să mă lovească cot la cot cu adversarii mei

Gabriela Firea
Gabriela Firea
28 septembrie 2020, 15:18

Ea precizează că intervenția de luni a fost „ultima în calitatea oficială”.

Am ţinut ca în această intervenţie ultimă în calitate oficială vrem să continuăm munca împreună pentru modernizarea Bucureştiului.

Prețuiesc fiecare vot și îl port in suflet, promit să nu vă dezamăgesc niciodată.

În ciuda invectivelor, campaniei nedemne și murdare din ultima perioadă, ceea ce nu se poate demola sunt faptele. Nimeni nu poate demola Spitalul de Copii Victor Gomoiu, Spitalul Foișor sau Spitalul Stoia, de asemenea nimeni nu poate demola pentru prima etapă a Podului Ciurel, și nici să ardă contractul etapa a doua de la Centura (..)

În afară de obiectivele pe care le-am finalizat sunt câteva la care ţin şi sper ca noul echipă să le ducă la bun sfârşit – Spitalul Metropolitan mi-aș dori să fie finalizat.

Las aici la Primăria Capitalei proiecte de un miliard de euro.

Nu am ce să-mi reproșez poate că am vrut sa fac  prea multe deodată, pe prea multe fronturi.

Probabil dacă aş fi primit de la bucureşteni al doilea mandat, acesta ar fi fost aproape imposibil de exercitat din cauza unei majorităţi PNL şi USR-PLUS în Consiliul General.

Referitor la cauzele pentru care a pierdut alegerile de duminică, ea menționează „un cumul de factori”.

Am avut un sentiment. Dreapta s-a unit. În zona centru stânga nu s-a reușit. Oameni care ar fi putut să pună umărul au făcut tot ceea ce a ținut de ei să mă lovească cot la cot cu adversarii mei. Dacă de la inamici accepți mai ușor anumite critici, atunci când cei din familia ta te lovesc, de multe ori pe la spate, cum se spune – cuțitul în spate, e dureros. (…) Chiar dacă de astăzi nu mai sunt primarul oamenilor, voi fi cu siguranță vocea oamenilor, pentru că întreaga mea activitatea, nu știu exact ce decizie voi lua și încotro mă voi îndrepta, dar un lucru este cert- voi fi întotdeauna o voce pentru oameni”, conchide Gabriela Firea.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite