Gabriela Firea crede că ministrul de Interne Carmen Dan ar trebui să facă un pas în spate

5 septembrie 2018, 13:19

Violențele de la mitingul diasporei au aprins scânteia luptelor interne în PSD, așa cum s-a întâmplat și la începutul anului în scandalul destituirii șefului Poliției Române, chestorul Bogdan Despescu, și care a dus la căderea premierului Mihai Tudose. Și atunci, ca și acum, unul dintre personajele aflate în prim plan a fost Carmen Dan. De această dată, tabăra adversă este condusă de Gabriela Firea, care o atacă în mod direct pe șefa de la Interne, pe care o vede principala vinovată pentru ce s-a întâmplat pe 10 august.

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: „Din momentul în care încerca să explice țării cum ministrul de Interne nu are nicio implicare într-o eventuală intervenție de evacuare a Pieței, ci prefectul va fi cel care va da ordinul, a premeditat tot ceea ce a urmat. Era foarte elegant să se retragă, dar având în vedere că are susținerea totală a lui Liviu Dragnea, o înteleg că nu se retrage”.

Declarația integrală, aici:

 

În schimb, ministrul de Interne este rezervat în declarații. Carmen Dan a câștigat însă încrederea colegilor de partid, dacă ne gândim că propunerea Gabrielei Firea de a o schimba din funcție s-a lovit de un refuz categoric.

Carmen Dan, ministrul de Interne: „Pe mine nu o să mă auziţi răspunzând unor astfel de afirmaţii care au conotaţie politică, care ţin de sfera politică, de pe scările Ministerului de Interne. Atât timp cât voi fi ministru de Interne, această instituţie nu se va implica în disputele politice”.

Totodată, Carmen Dan a afirmat că, deși nu a fost citată la Parchetul General, se pune la dispoziția procurorilor, pentru a răspunde la toate întrebările legate de ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei în noaptea de 10 spre 11 august.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă