Gabriela Firea: Prefectul nu m-a informat cu privire la situația de la protestele din 10 august pentru că nu aveam calitatea. Primăria nu dă ordine jandarmilor sau prefectului

29 august 2018, 11:44

Gabriela Firea a arătat că un primar nu dă ordine prefectului, jandarmilor, pentru că nu are calitatea.

Noi am fost prezenți la centru de comandă doar pentru acțiuni care vizau restricții de circulație, devierea traseelor autobuzelor sau a tramvaielor, alte măsuri strict organizatorice. Primăria este formată din cetățeni civili, noi nici nu am putea să dăm ordine militarilor, adică reprezentanților MAI, a spus Gabriela Firea.

Nu pot să spun că am dormit în aces noapte liniștită, deși nu eram în țară. vă imaginați că nu sunt un om inconștient sau insensibil. Nu pot să spun că pentru un primar general este o fericire să vadă că în orașul pe care îl coordonează din punct de vedere administrativ se întâmplă așa ceva, este o durere. A fost un moment foarte greu, delicat. Bine ar fi fost să nu se întâmple asa ceva. Câtă vreme s-a ajuns la acestă situație poate tragem cu toții niște învățăminte, dar cu toții niște învățăminte, a adăugat Gabriela Firea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite