Gabriel Zetea: Liderii PSD din Transilvania îi cer lui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp a CExN

PSD
PSD
15 septembrie 2018, 17:14

 

Mesajul postat pe facebook de vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea, lider al PSD Maramureş:

Am avut în această după amiază o întâlnire cu colegii din PSD din Transilvania. Am discutat câteva ore, fiecare cu argumentele sale, despre direcţia în care trebuie să se îndrepte pe termen scurt şi mediu Partidul Social Democrat. M-am bucurat enorm să văd că părerile coincid în cele mai multe privinţe şi am stabilit că începând de astăzi vom vorbi între noi, membrii PSD din Transilvania, mult mai des şi vom avea poziţii unitare atunci când se va vorbi despre viitorul nostru. Susţinem fără rezerve Guvernul PSD-ALDE şi aplicarea în continuare a programului de guvernare. Toate atacurile şi disensiunile publice între membrii PSD cu funcţii de conducere de la Bucureşti trebuie să înceteze rapid pentru a ne concentra pe rezultatele guvernării şi pentru a ne putea ţine de cuvântul dat românilor în 2016. Cerem preşedintelui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp posibil a unei şedinţe (sau a câte şedinţe este nevoie) a Comitetului Executiv Naţional pentru a clarifica eventualele nemulţumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul să îşi exprime liber punctul de vedere, dar ne dorim să auzim nemulţumirile în cadrul şedinţelor statutare ale partidului şi nu în mass media„, a scris sâmbătă pe facebook Gabriel Zetea, care este şi preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite