Gabriel Tudorache: Un salariu mediu brut la ROMATSA ajunge la 21.000 de lei. Nu salariile sunt problema

30 mai 2017, 10:00

Într-o intervenţie telefonică la emisiunea Pulsul Zilei, Gabriel Tudorache, președintele sindicatului din ROMATSA a declarat că nu salariile reprezintă problema angajaţilor.

“În urma discuțiilor cu domnul ministru și cu reprezentanții atât ai Ministerului Transporturilor cât și cu autoritățile Aeronautice Civile din România, există șanse destul de mari ca această grevă generală pe care am anunțat-o pe durată nedeterminată, să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de apreciat în acest moment că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră”, a afirmat Tudorache.

Întrebat care este salariul mediu al unui angajat de la ROMATSA, Gabriel Tudorache precizat:

“Salariul mediu la ROMATSA este de 21.000 de lei. Nu salariile sunt problema la noi. Noi ceream semnarea contractului colectiv de muncă. Şi profesorii, medicii şi poliţiştii trebuie să aibă salarii mai mari, însă repet, nu cerem bani în plus”.

Potrivit Legii Dialogului Social, ROMATSA trebuie să asigure minimum o treime din activitate. Zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare și salvare precum și cele de urgență nu vor fi afectate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă