Gabriel Oprea, trimis în judecată în cazul Gigină. Fostul ministru de Interne, acuzat de ucidere din culpă. Oprea: "Sunt nevinovat"

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Infracțiunea se pedepsește cu cel mult 5 ani de închisoare. Oprea a scăpat însă de acuzația de abuz în serviciu pentru care pedeapsa putea fi de 15 ani, după ce Curtea Constituțională a dezincriminat infracțiunea, fiind vorba despre încălcarea unui regulament, nu a unei legi. Și fostul procuror general al României, Tiberiu Nițu a scăpat de acuzația de complicitate la abuz.

02 Mai 2018, 16:04 (actualizat 02 Mai 2018, 22:08) Știrile TVR |
Gabriel Oprea, judecat pentru moartea motociclistului Gigina
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Filmul evenimentelor, refăcut de procurori

Accidentul s-a petrecut în seara de 20 octombrie 2015. Agentul de poliție Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, după ce a căzut cu motocicleta în una din gropile de pe Calea Știrbei Vodă. El circula cu o viteză de 84 km/h, în condiții de vizibilitate redusă - era întuneric și ploua.

"La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuința sa", notează procurorii.

"Potrivit rechizitoriului, accidentul rutier care a determinat decesul polițistului rutier Gigină Bogdan-Cosmin s-a produs ca urmare a nerespectării, de către inculpații Oprea Gabriel (la acea dată ministru al afacerilor interne), Mazilu Petre (administrator și unic asociat al General MPM Impex SRL) și General MPM Impex SRL, a dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activități (activitatea de însoțire a ministrului de către polițiști rutieri în cazul celui dintâi, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul celor din urmă)", se arată într-un comunicat DNA.

De altfel, și Petre Mazilu, administrator al firmei, este acuzat de ucidere din culpă. Firma GENERAL MPM IMPEX SRL are de asemenea răspundere penală, ca persoană juridică, tot pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Procurorii notează că, "începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcției de ministru al afacerilor interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus - cu încălcarea dispozițiilor legale privind însoțirea demnitarilor de către poliția rutieră - însoțirea sa permanentă de către un dispozitiv de poliție rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte și un polițist rutier motociclist".

Astfel, Gabriel Oprea "și-a conferit, în mod discreționar, 'drepturi' neprevăzute de cadrul legal, 'drepturi' a căror exercitare a presupus punerea unor polițiști rutieri în situații de risc sporit, și totodată a impus ca deplasarea echipajelor de poliție rutieră să se facă în regim de viteză sporită. Pe cale de consecință, inculpatul Oprea Gabriel a pus polițiștii rutieri care au executat această activitate de însoțire într-o situație permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate cu un potențial ridicat de producere de evenimente rutiere".

Conform probelor administrate de procurori, fostul ministru de interne "este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcția sa și conferindu-și în mod discreționar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoțirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei Gigină Bogdan-Cosmin".

Anchetatorii au stabilit că firma General MPM Impex SRL și Petre Mazilu, administrator,  nu au luat măsuri pentru instruirea angajaților cu privire la modalitatea corectă de semnalizare a lucrărilor de pe partea carosabilă. Mai mult, angajații au primit semne rutiere realizate artizanal, neconforme cu standardele de siguranță, au constatat procurorii. "Semnele de circulație nu erau reflectorizante și că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit legii, semnele de circulație ar fi trebuit să fie reflectorizante", se arată în comunicat.

Concluzia anchetatorilor: Gabriel Oprea, firma General MPM Impex SRL și Petre Mazilu "au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au socotit fără temei că un astfel de rezultat nu se va produce".

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile aflate în posesia ori proprietatea următoarelor persoane fizice și juridice: OPREA GABRIEL, S.C. GENERAL M.P.M. IMPEX S.R.L. și MAZILU PETRE.

De asemenea, s-a dispus clasarea față de Gabriel Oprea pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

Reacția lui Gabriel Oprea

Fostul ministru de Interne subliniază într-o postare pe Facebook că a fost acuzat pe nedrept.

"Pierderea vieții polițistului Bogdan Gigină este o tragedie fără margini, o pierdere imensă pentru care nu sunt vinovat! O spun și astăzi, așa cum am spus-o de fiecare dată. Și îmi voi dovedi nevinovăția în instanță", a scris Oprea pe rețeaua de socializare.

"Ca ministru, nu am beneficiat de nimic în plus față de alți miniștri de interne. Întotdeauna am respectat și am iubit haina militară. Pe lângă îndeplinirea atribuțiilor cu responsabilitate și cu respectarea legii, în toată activitatea mea de viceprim-ministru, ministru al apărării naționale și al afacerilor interne am fost preocupat de asigurarea unor condiții de muncă mai bune pentru militari, polițiști și personal contractual, dar și de creșterea calității vieții acestora (...) În seara de 20 octombrie 2015 veneam de la o activitate de serviciu, de la o instituție a statului. Nu a fost o coloană oficială, ci un dispozitiv de însoțire și nu am cerut niciodată ca deplasările să fie făcute cu o anumită viteză. Întrebările în legătură cu oportunitatea prezenței, în acel moment, a polițistului pe motocicletă, viteza de deplasare a dispozitivului și alte elemente care privesc organizarea și planificare misiunilor, trebuie adresate poliției rutiere, responsabilă de aceste aspecte", a continuat fostul ministru.

El reamintește și că lucrările de la locul în care s-a petrecut accidentul nu erau semnalizate corespunzător. "În dosar se arată că autoturismul în care mă aflam se deplasa cu o viteză mai mică decât viteza maximă legală, ceea ce dovedește foarte clar că nu s-a pus problema urgenței în acea deplasare", argumentează Oprea. El reamintește că, deși Senatul a respins prin vot cererea de încuviințare a începerii urmării penale, a decis să demisioneze din Parlament și s-a pus la dispoziția justiției.

"Sunt un om pentru care onoare a fost și va fi întotdeauna foarte importantă. Am încredere că justiția va fi dreaptă și va restabili adevărul de necontestat: sunt nevinovat", a conchis fostul ministru de Interne.


ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 24°C 18°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 17°C
CRAIOVA 20°C 19°C
BRASOV 20°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI