G. Firea: Îmi dau demisia din toate funcţiile politice dacă proiectele Capitalei rămân blocate. Dragnea: I s-au pus probabil beţe în roate

5 martie 2018, 11:44

„Dacă voi avea susţinerea colegilor de la Bucureşti şi din Organizaţia de femei pentru un post de vicepreşedinte naţional voi candida, dar asta nu mă împiedică ca, în momentul în care voi constata că în continuare proiectele Capitalei sunt blocate, într-un timp rezonabil pe care doamna prim-ministru îl ştie, pentru că am dialogat pe acest subiect, dacă aceste termene sunt depăşite, nu mai aştept aşa cum am făcut până acum – îmi dau demisia”, a spus Firea, la Palatul Parlamentului.

“Consider că este o sinucidere politică faptul că în PSD sunt frământări care nu au o motivaţie foarte clară.  Nemulţumiri sunt – şi eu am nemulţumiri. Supărări sunt, poate unele le-am exprimat şi pe altele le-am păstrat pentru mine. Dar de aici până la a organiza un puci este cale lungă (..) Din nefericire, guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria, – culmea, guverne susţinute în Parlament de coaliţia PSD-ALDE – nu ne-au sprijinit. Noi nu dorim nimic pentru activitatea noastră personală, nu am solicitat avantaje proprii, ci proiecte de amploare pentru capitala României. Mi-a renăscut acum speranţa, pentru că o cunosc pe doamna premier Dăncilă de câţiva ani şi ştiu că este un om corect, un om care nu face rabat de la calitate.”, a mai spus primarul Capitalei.

Dragnea: Gabrielei Firea i s-au pus probabil beţe în roate

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al partidului, că a fost realizat un plan de colaborare între Guvern şi Primăria Capitalei şi i-a dat dreptate primarului general, Gabriela Firea, în privinţa faptului că anumiţi secretari de stat ar fi refuzat avizarea unor proiecte.

„Eu am citit şi am şi vorbit cu doamna, ne-am dat câteva mesaje după ce a declarat la presă. I s-au probabil beţe în roate. (…) Aşa este, urmează schimbările la secretarii de stat. Ceea ce a spus doamna Firea este adevărat. Am avut o discuţie cu dumneaei şi cu primarii de sectoare, discuţie purtată şi cu doamna prim-ministru. Au avut şi separat discuţii cu doamna prim-ministru. S-a făcut în sfârşit un plan de colaborare serios, între Guvern şi Primăria Capitalei, care va începe să se implementeze foarte foarte curând, pentru că sunt angajamente pe care ni le-am luat şi eu, şi doamna Firea în campania electorală de la locale şi în campania de la parlamentare. Bucureştiul este cea mai mare localitate din România, unde aproape toţi românii vin, trec prin Bucureşti, au nevoie de instituţiile din Bucureşti şi este important. Dincolo de asta, cea mai mare aglomerare urbană are nevoie de condiţii mult mai bune de trai.”, a spus Dragnea.

Întrebat cum comentează declaraţiile Gabrielei Firea conform cărora ar fi „o sinucidere politică” faptul că în PSD sunt frământări care nu au o motivaţie foarte clară şi foarte exactă, el a replicat că primarul general are dreptate.

„Asta ne-a spus şi aseară doamna Firea, la întâlnirea pe care am avut-o cu toţi preşedinţii de organizaţii. Asta am spus-o şi eu, şi asta au spus-o foarte mulţi colegi de-ai noştri. Cei care nu înţeleg că societatea românească a evoluat, că PSD-ul a evoluat şi are o răspundere uriaşă privind viaţa societăţii româneşti şi destinul fiecărui român, înseamnă că a rămas ancorat în trecut. PSD nu mai acceptă în profunzimea lui discuţii, ciondăneli, tot felul de intrigi mici, pentru funcţii şi funcţioare”, a precizat Dragnea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă