Furtunile care își fac de cap prin Europa au ajuns și la Berlin. Rafalele de vânt au culcat la pământ câțiva arbori, au luat pe sus panouri publicitare și au stricat acoperișurile caselor. A plouat violent, în reprize - iar sistemul de canalizare nu a mai făcut față.
În câteva cartiere, străzile s-au transformat în râuri și circulația a devenit imposibilă. A fost inundat până și metroul.
Municipalitatea are mult de lucru cu pagubele provocate de potop. Meteorologii avertizează că în perioada următoare sunt posibile furtuni, cu vânt la fel de puternic și averse.