Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Furtuni și grindină în localități din județele Iași și Suceava. A fost prăpăd la Dolhasca

Furtunile și grindina au făcut prăpăd în mai multe localități din Moldova. Sute de acoperișuri au fost distruse, pomii fructiferi și vița de vie au rămas fară rod, iar sute de hectare de teren agricol sunt la pământ. Cel mai afectat a fost orașul Dolhasca din Suceava. Vijelia a produs pagube și în alte localități, și chiar în municipiul Iași.

31 Iulie 2020, 11:39 (actualizat 31 Iulie 2020, 20:32) |
După caniculă, vijelii
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

A fost panică în satul Budeni, care aparține de orașul Dolhasca. Grindina cât oul de porumbel a căzut continuu, zeci de minute. Nu a scăpat nimic - mașinile care nu au fost la adăpost au fost distruse, tabla îndoită, geamurile făcute țăndări.

Acoperișurile, multe din azbest, au fost găurite de bucățile de gheață.

Până și tencuiala caselor arată ca și cum ar fi fost ciuruită de gloanțe.

Furtuna a trecut, dar a lăsat în urma prăpăd. Din sute de hectare cultivate nu a mai rămas nimic. Vița de vie și livezile au fost devastate.

Cum mulți din cei afectați nu au casele asigurate, autoritățile locale caută acum soluții pentru a-i ajuta.

Furtuna a făcut pagube și în alte localități. La Miroslava și Voinești, vântul puternic a smuls mai multe acoperișuri, iar un stâlp de electricitate a fost pus la pământ.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VREMEA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 33°C 34°C
IASI 32°C 31°C
CLUJ 31°C 29°C
CONSTANTA 29°C 30°C
CRAIOVA 34°C 33°C
BRASOV 30°C 30°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI