Percheziţii la Primăria din Buzău. Mai mulţi funcţionari ai Direcţiei Economice sunt suspectaţi de procurorii DIICOT că ar fi comis fraude informatice. Nu au înregistrat în sistem unele contravenţii şi au şters datoriile sau amenzile unor persoane.
Anchetatorii de la Crimă Organizată au mers la Primăria din Buzău să strângă dovezi de implicare a unor funcţionari publici într-o reţea de infractori. Aceasta falsifica datele privind amenzile şi taxele locale.
Acuzaţiile nu se opresc aici: suspecţii ar fi distrus procese verbale de contravenţie şi nu ar fi executat firmele cu datorii la bugetul municipalităţii.
Din cauza anchetei, primăria a fost închisă pentru public.
Potrivit anchetatorilor, suspecţii au comis fraudele în perioada 2010-2015, iar prejudiciul va fi evaluat după analizarea probelor.