Frumoasa şi Bestia, lider în box-office în 2017. Filmele cu cele mai mari încasări

28 decembrie 2017, 11:49

Frumoasa şi Bestia a fost una din surprizele cinematografice ale anului. Producătorii au luat mai multe decizii inspirate: au păstrat, reinterpretând, melodiile din desenul animat Disney din anii 90. Au distribuit-o în rolul principal pe Emma Watson, adorată de fanii Harry Potter. Filmul cu cele mai mari încasări din America, cu peste o jumătate de miliard de dolari.

Pe locul al doilea, cu 400 de milioane de dolari, este un film dat exemplu chiar de fostă candidată la preşedinţia americii, Hillary Clinton: Wonder Woman, pentru personajul său principal. O nouă demonstraţie în curentul ultimilor ani, că filmele după benzi desenate pot avea poveşti şi personaje care conving – dincolo de efecte speciale şi costume.

Şi dacă vă spunem că al treilea film pe lista anuală a box-officeului american este Războiul Stelelor, cu aproape 400 de milioane de dolari, o să remarcaţi că aceste producţii au în comun, între altele, faptul că în toate cele trei cazuri personajul principal este o femeie.

În primele zece filme ale box-office-ului american se mai numără Gardienii Galaxiei, Spider-man, Thor şi singurul film de groază din pluton, It, după Stephen King. Mai puţin cunoscut este însă faptul că aceste filme, deşi au cele mai mari încasări, nu sunt neapărat cele mai profitabile.

Această onoare îi revine filmului indian Baahubali 2, care a obţinut peste 260 de milioane de dolari; sub rivalele hollywoodiene, dar a obţinut profit net de patru ori mai mare decât bugetul alocat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă