FRF: Centrele medicale acreditate EURO 2020 eliberează brățările de acces la meciul Austria – Macedonia de Nord

România găzduiește primul dintre cele patru meciuri de la EURO 2020, care se joacă pe Arena Națională. Vorbim despre Austria - Macedonia de Nord. Până la ora 16:00, centrele medicale acreditate EURO 2020 sunt deschise suporterilor care vor asista la meci, transmite Federația Română de Fotbal.

 

13 Iunie 2021, 12:43 (actualizat 13 Iunie 2021, 14:06) |
Arena Națională

De la ora 19, Austria întâlnește Macedonia de Nord, în Grupa C de la Campionatul European. Din cauza regulilor stricte impuse de pandemie, pe lângă bilete, spectatorii au nevoie și de brățările speciale de acces care arată vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.

Suporterii își vor putea ridica brățările de acces la meci în urma verificării documentelor medicale (dovada vaccinării, a vindecării în urma COVID-19 sau testul RT-PCR negativ cu 72h înaintea jocului).

De asemenea, la centrele medicale pot fi efectuate testele rapide antigenice în baza cărora vor fi eliberate elementele de acces necesare, transmite FRF.

Reamintim că accesul pe Arena Națională la meciurile EURO 2020 se face cu biletul de meci și brățara corespunzătoare, inscripționată astfel: “Match 06 UEFA EURO 2020” + logo EURO 2020 + serie unică.

Conform unui comunicat transmis de Jandarmeria Română, suporterii trebuie să aibă asupra lor şi actele de identitate cu care şi-au rezervat biletul.

De asemenea, la partida, care începe duminică la ora 19,00, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă şi introducerea de băuturi alcoolice, materiale pirotehnice sau alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

Jandarmeria recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

O altă recomandate este evitarea deplasării în grupuri mari la sau de la arena sportivă.

Aproximativ 2.000 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice în imediata apropiere a Arenei Naţionale, precum şi pe traseele de deplasare a suporterilor, pentru prevenirea apariţiei unor evenimente de natură să afecteze climatul de ordine şi siguranţă publică, precizează sursa citată.

Poliţia Rutieră va fluidiza traficul şi va îndruma conducătorii auto pe rute care să le permit să ajungă la destinaţia dorită.

În Centrul Vechi, Jandarmeria, Poliţia şi pompierii vor acţiona "în sistem integrat", fiind dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, mai informează comunicatul.

În cadrul dispozitivului de ordine publică, se vor afla jandarmi vorbitori de limba engleză pentru a asigura o bună relaţionare cu suporterii echipelor. Aceştia vor fi sprijiniţi de câte cinci ofiţeri de poliţie din Austria şi Macedonia de Nord, care au misiunea de a facilita dialogul şi transmiterea principalelor mesaje ale autorităţilor române.

Jandarmeria mai precizează că, în conformitate cu prevederile Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie, contractată de organizator.

Anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de către organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.

Regulile impuse de organizator şi de legislaţia în vigoare pentru a asista din tribune la meciurile EURO 2020 de pe Arena Naţională din Bucureşti pot fi accesate pe pagina oficială www.frf.ro, fie prin intermediul aplicaţiei EURO 2020.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 15°C
IASI 13°C 10°C
CLUJ 7°C 11°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 12°C 13°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI