Franţa va sesiza Consiliul de Securitate al ONU după confruntările între Armenia și Azerbaidjan

Consiliul de Securitate al ONU
Consiliul de Securitate al ONU
13 septembrie 2022, 13:21

Franţa va aduce situaţia în faţa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, a cărui preşedinţie o asigură în prezent„, a precizat Palatul Élysée, după o convorbire telefonică între preşedintele Emmanuel Macron şi premierul armean Nikol Paşinian.

Preşedintele Macron „continuă să facă apel la o respectare strictă a armistiţiului şi a integrităţii teritoriale a Armeniei”, a adăugat Preşedinţia franceză.

De asemenea, Emmanuel Macron se declară „disponibil” pentru o discuţie cu preşedintele azer Ilham Aliev şi „la dispoziţia părţilor pentru ca toate problemele referitoare şi care rezultă din acest conflict să fie soluţionate exclusiv pe calea negocierii„.

Rusia, care îşi revendică rolul de arbitru în Caucaz, a anunţat că a negociat un acord de încetare a focului în vigoare de la orele 06:00 GMT.

Armenia şi Azerbaidjan, două foste republici sovietice rivale din Caucaz, au purtat două războaie în timpul ultimelor 3 decenii, pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah.

Noile lupte, care au izbucnit în timpul nopţii de luni spre marţi, sunt cele mai sângeroase de la războiul din 2020. Acum 2 ani, peste 6.500 de oameni au murit.

În urma unui armistițiu, Armenia a cedat zone de teritoriu pe care le controlase de zeci de ani, iar Moscova a desfășurat aproximativ 2.000 de soldați ruși pentru menținerea păcii.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite