Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
BASCHET MASCULIN

Franţa şi Lituania îşi vor disputa titlul continental la baschet masculin

Naţionalele de baschet masculin ale Franţei şi Lituaniei s-au calificat vineri în finala Campionatului European din Slovenia, după ce au dispus de campioana ultimelor două ediţii, Spania, după prelungiri, scor 75-72 (14-18, 6-16, 23-15, 22-16, 10-7), respectiv de Croaţia, scor 77-62 (24-19, 16-18, 21-8, 16-17).

România, care are 17 prezenţe la Europene, a evoluat ultima oară în această competiţie în 1987, când a ocupat locul 12.

21 Septembrie 2013, 01:32 |
Francezii jubilează, după un triumf istoric în faţa Spaniei, la Ljubljana / FOTO: fibaeurope.com

Franţa a obţinut o victorie pe cât de dramatică, pe atât de spectaculoasă în faţa ibericilor în ciuda a două prime reprize slabe, iar revenirea "Cocoşilor Galici" l-a avut în prim-plan pe formidabilul Tony Parker, care a izbutit nu mai puţin de 32 de puncte, 6 recuperări şi o pasă decisivă. De la francezi s-au mai remarcat Johan Petro (10 p., 1 rec., 1 p.d.), Boris Diaw (8 p., 8 rec., 3 p.d.) şi Mickael Gelabale (7 p., 5 rec.).

De la iberici au ieşit în evidenţă evoluţiile lui Marc Gasol (19 p., 9 rec., 2 p.d.), Rudy Fernandez (17 p., 3 rec., 1 p.d.) şi Sergio Rodriguez (11 p., 6 rec., 9 p.d.).

Franţa şi Spania au jucat finala CE de anul trecut
, de la Kaunas, iar ibericii s-au impus clar, dar nu fără dificultate, cu 98-85 (25-20, 25-21, 25-21, 23-23).

Dacă acela a fost al doilea titlu european pentru iberici, după cel cucerit în faţa Serbiei, în 2009, la Katowice (scor 85-63), pentru Franţa a însemnat a doua finală pierdută, după cea din 1949, contra... Egiptului, la Cairo  (scor 36-57).

Franţa mai are alte cinci medalii de bronz la Europene, ultima cucerită în 2005, în faţa... Spaniei (scor 98-68), în timp ce Spania a mai pierdut de şase ori finala CE şi a mai câştigat de două ori finala mică, ultima oară în 1991, în dauna... Franţei (scor 101-83).

În sferturi, Franţa învinsese reprezentativa gazdelor, scor 72-62 (10-12, 16-12, 24-21, 22-17), în timp ce Spania învinsese la scor Serbia, scor 90-60 (21-5, 27-18, 25-16, 17-21), într-o reeditare a finalei CE din 2009, când tot ibericii se impuseseră (scor 85-63).


Cealaltă finalistă a Europenelor va fi Lituania, care nu a dat nicio şansă Croaţiei: 77-62 (24-19, 16-18, 21-8, 16-17).

Cei mai valoroşi jucători ai învingătorilor au fost Jonas Maciulis (23 p., 6 rec., 1 p.d.), Linas Kleiza (22 p., 11 rec., 2 p.d.) şi Mantas Kalnietis (18 p., 3 rec., 4 p.d.), în timp ce de la croaţi s-au remarcat Bojan Bogdanovic (15 p.), Krunoslav Simon (9 p., 3 rec., 2 p.d.), Luka Zoric (8 p., 5 rec.) şi Ante Tomic (7 p., 6 rec., 1 p.d.).

Lituania este triplă campioană europeană
: 1937 (24-23 cu Italia), 1939 (s-a clasat pe primul loc în turneul de pe teren propriu, cu 14 puncte, şi a fost urmată de Letonia şi de Polonia, cu câte 12 puncte) şi 2003 (93-84 cu Spania). De asemenea, palmaresul balticilor mai numără o medalie de argint, câştigată în 1995 (90-96 contra Iugoslaviei) şi un bronz, din 2007 (78-69 cu Grecia).

Croaţia se află la a treia semifinală pierdută
, după cele din 1993 şi 1995, când a izbutit să cucerească, totuşi, medaliile de bronz (99-59, respectiv 73-68 contra Greciei).

În "sferturi", Lituania a câştigat la limită disputa echilibrată cu Italia, scor 81-77 (22-15, 18-24, 17-19, 24-19), iar Croaţia a eliminat Ucraina, scor 84-72 (22-22, 29-13, 19-26, 14-11).

Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 2°C
IASI -2°C -2°C
CLUJ 1°C 1°C
CONSTANTA 5°C 3°C
CRAIOVA 2°C 4°C
BRASOV °C °C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Ianuarie 2018, 14:54
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-01-2018
Deschidere: 8374.67
Maxim: 8380.97
Mimim: 8347.28
Variatie: -0.15%
BRD
13.70
0%
SNG
35.00
0.43%
TLV
2.31
0.22%
EL
11.84
0.17%
FP
0.92
0.22%
TEL
25.85
4.8%
SNP
0.31
2.04%
SIF5
2.44
2.26%
SFG
42.10
0.94%
TGN
423.50
0%
ARHIVĂ ȘTIRI