Franţa impune teste covid pentru toţi cetăţenii statelor UE care vin din Marea Britanie

Guvernul Franţei a anunţat, marţi seară, că toţi cetăţenii ţărilor Uniunii Europene care vin din Marea Britanie trebuie să prezinte la frontieră rezultate negative la teste de coronavirus.

22 Decembrie 2020, 21:41 (actualizat 22 Decembrie 2020, 21:55) |
Test obligatoriu la intrarea în Franța

Franţa şi alte ţări din cadrul Uniunii Europene au impus în ultimele zile restricţii privind deplasările dinspre Marea Britanie, în contextul depistării unei mutaţii a coronavirusului.

"În actualul context, începând din data de 22 decembrie, de la ora 24.00, vor fi autorizate să se deplaseze în Franţa sau să tranziteze ţara venind din Marea Britanie următoarele categorii de persoane:

- cetăţenii francezi şi cetăţenii Spaţiului economic european;

- cetăţenii britanici sau din ţările terţe care au drept de rezidenţă în Franţa, în Uniunea Europeană sau în spaţiul european, doar dacă trebuie să efectueze deplasări indispensabile (...). Deplasările acestor categorii de persoane vor fi supuse în mod sistematic obligativităţii de a dispune, înainte de plecare, de rezultatul negativ al unui test efectuat înainte cu 72 de ore", anunţă pe site-ul său Guvernul Franţei.

"Oricare ar fi naţionalitatea, toate persoanele care călătoresc vor fi supuse obligaţiei de a prezenta companiei aeriene, maritime ori feroviare un document emis de un laborator de analize care să aibă rezultat negativ la un test pentru SARS-CoV-2. Documentele vor putea fi verificate şi de personalul de la frontiere.

În lipsa unui test PCR, vor fi autorizate doar testele antigen sensibile la varianta de coronavirus VUI-2020-12-01, lista urmând să fie publicată de Ministerul Solidarităţii şi Sănătăţii", subliniază Guvernul de la Paris.

"Modalităţile specifice reluării traficului rutier de mărfuri vor fi precizate în următoarele ore", precizează Guvernul Franţei.

Măsurile anunţate marţi seară vor rămâne în vigoare până cel puţin pe 6 ianuarie, sub rezerva unei reexaminări bilaterale sau la nivel european care ar interveni până atunci.

Comisia Europeană le-a recomandat ţărilor Uniunii Europene să aibă o abordare coordonată în privinţa măsurilor aplicate în relaţia cu Marea Britanie şi să permită deplasările esenţiale, în pofida mutaţiei coronavirusului.

"În contextul amplificării rapide a cazurilor de Covid-19 în zone din Anglia, din care o pondere mare o reprezintă o mutaţie a virusului, Comisia Europeană a adoptat astăzi o Recomandare privind o abordare coordonată în privinţa măsurilor de călătorie şi transporturi", a anunţat marţi Executivul Uniunii Europene, într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

"Deşi este important să fie aplicate măsuri rapide de precauţie pentru limitarea răspândirii noii tulpini a coronavirusului şi să fie descurajate toate deplasările nonesenţiale spre şi dinspre Marea Britanie, călătoriile esenţiale şi tranzitul pasagerilor trebuie facilitate. Interdicţiile care afectează traficul aerian şi feroviar trebuie suspendate, dat fiind că este necesar să se asigure călătoriile esenţiale şi să fie evitate perturbările reţelelor de aprovizionare", a precizat Comisia Europeană.

(sursa: Mediafax)

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 15°C 15°C
IASI 13°C 10°C
CLUJ 7°C 11°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 12°C 13°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI