Franţa devine prima ţară europeană care depăşeşte pragul de două milioane de infectări cu coronavirus

Franţa a devenit primul stat din Europa care a depăşit pragul de două milioane de cazuri de COVID-19.

18 Noiembrie 2020, 16:06 (actualizat 18 Noiembrie 2020, 16:11) |
Franța a depăşit pragul de două milioane de cazuri de COVID-19

Cu 2.036.755 de infecţii confirmate de la începutul pandemiei, Franţa înregistrează al patrulea cel mai grav bilanţ la nivel mondial, după Statele Unite (11,2 milioane), India (8,8 milioane) şi Brazilia (5,8 milioane), scrie Euronews.

Totuşi, ministrul Sănătăţii Olivier Veran a declarat săptămâna aceasta că „eforturile francezilor dau roade” – ţara a intrat spre sfârşitul lunii octombrie în a doua perioadă de carantină din 2020. Ministrul a adăugat că Franţa a depăşit deja „vârful epidemic” al infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2.

Directorul general al Sănătăţii Jérôme Solomon a declarat că ţara se confruntă cu un „număr fără precedent de spitalizări”, de vreme ce 33.500 de oameni sunt trataţi în prezent în Franţa, dintre care 4.830 de află în secţiile de terapie intensivă. Între timp, decesele au ajuns la 46.273 – al treilea cel mai mare număr din Europa după Italia, cu 46.464, şi Marea Britanie, cu 52.745.

Datoria Franţei a crescut în prima jumătate a anului de două ori peste media zonei euro, potrivit datelor colectate de Eurostat şi Banca Centrală Europeană.

Astfel, datoriile companiilor au crescut cu 18,1 puncte procentuale din produsul intern brut (PIB), faţă de 7 puncte procentuale în Italia şi 2,6 în Germania.

Agenţia naţională de statistică a Franţei – Insee – a declarat că PIB-ul din T3 a rămas la 4,3% sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut.

 

Sursa: Mediafax

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 9°C
IASI 4°C 8°C
CLUJ 7°C 9°C
CONSTANTA 7°C 14°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI