Francesca Jones, sportiva de 20 de ani care uimește lumea: S-a calificat pe tabloul principal la Australian Open, după ce în copilărie medicii i-au spus că nu va putea juca niciodată tenis

15 ianuarie 2021, 18:05

Francesca Jones s-a născut cu o boală genetică rară, displazie ectrodactilie ectodermală. Are câte patru degete la fiecare mână și doar șapte degete la picioare.

A trecut prin mai multe operații, iar din cauza faptului că la piciorul drept are doar trei degete, a avut  de luptat cu probleme de echilibru în cariera sportivă.

„Doctorii mi-au spus că nu voi putea juca tenis din cauza  dezavantajelor pe care credeau că le am”, a declarat Jones pentru Federația Internațională de Tenis (ITF).

„Iar decizia mea a fost aceasta:  pentru că ați spus că nu voi putea, am să vă dovedesc că vă înșelați”, povestește Francesca.

Și le-a dovedit: joacă tenis profesionist, a câștigat cinci turnee de nivel ITF, iar acum s-a calificat pe tabloul principal la Australian Open, care începe pe 8 februarie.

(w500) Francesca

La 10 ani, Francesca a fost acceptată la academia Sánchez-Casal din Barcelona, unde s-au antrenat și compatrioții ei  Johanna Konta (semifinalista Australian Open 2016) și fostul număr 1 mondial Andy Murray. Aici și-a dezvoltat jocul pe zgură, notează publicația ABC.

„Joc cu un set diferit de cărți”, declara Francesca pentru BBC, înaintea calificărilor la Australian Open 2021, care în acest an au avut loc la Dubai, din cauza pandemiei.

Miercuri, în ciuda tuturor pronosticurilor, Jones s-a calificat în premieră pe tabloul principal la un turneu de Mare Șlem.  A avut nevoie de puțin peste o oră pentru a o învinge pe chinezoaica Lu Jai-Jing, 6-0, 6-1, ,  au avut loc în acest an calificările pentru Australian Open.

Era al treilea meci câștigat de sportivă în calificări, unul dintre ele împotriva româncei Monica Niculescu.

(w400) Francesca

Francesca folosește o rachetă mai ușoară, în rest joacă în aceleași condiții cu toate jucătoarele.

„Puterea mentală este unul dintre cele puternice puncte forte ale mele, dacă nu cel mai puternic”, se autocaracterizează sportiva.

„Joc pentru a-i influența pozitiv pe cei care-mi află povestea și sper ca oamenii să ia ceea ce e pozitiv din experiența mea” spune jucătoarea de pe locul 241 WTA.

Pentru că a ajuns pe tabloul principal la AO, Francesca a câștigat 100 de mii de dolari, echivalentul  câștigului ei din toată cariera de până acum.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite