FRANȚA | Un avion de vânătoare Rafale a rupt o linie de înaltă tensiune în sudul țării

Avion Rafale
Avion Rafale
19 februarie 2021, 09:55

„O patrulă formată din două Rafale care proveneau de la baza din Saint-Dizier şi care zburau ieri (miercuri – n.r.) în cadrul unei misiuni de antrenament la joasă altitudine a rupt o linie de înaltă tensiune în regiunea satului Castellet”, a declarat joi pentru AFP colonelul Stéphane Spet, purtător de cuvânt al Forţelor aeriene franceze.

„Avionul care a rupt linia de tensiune a putut să se îndrepte spre (comuna) Orange, echipajul este teafăr şi nevătămat”, iar „alimentarea cu energie electrică a fost restabilită trei ore mai târziu” în comună, a mai precizat el.

„Nu au existat alte pagube în afară de neplăcerile legate de întreruperea curentului”, a declarat primarul satului, Benoît Gouin.

„O anchetă a fost evident declanşată pentru a înţelege ce s-a întâmplat”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Forţelor aeriene, calificând acest eveniment drept „foarte rar”. Ultimul care se produsese până acum datează din 2016 şi a implicat un avion de transport Transall în sudul Franţei.

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite