Franța suspendă zborurile dinspre și spre Brazilia

14 aprilie 2021, 12:44

De câteva zile, medicii din Franța trag un semnal de alarmă cu privire la pericolul variantei braziliene a virusului. Premierul Jean Castex a anunțat închiderea liniilor aeriene cu Brazilia din cauza agravării situației.

Tot cA o măsură de reducere a contaminarilor dar și pentru a da posibilitatea unui număr mai mare de persoane să se vaccineze, premierul Jean Castex a anunțat amânarea cu o săptămâna a alegerilor regionale și departamentale, care se vor desfășura pe 20 iunie, primul tur, și pe 27 iunie, cel de-al doilea tur, conform noului calendar electoral.

Franța este pentru a treia oară în carantină iar o eventuală relaxare a restricțiilor este așteptată cel mai devreme luna viitoare, dacă numărul contaminărilor se va reduce.

Președintele Emmanuel Macron a programat în această săptămâna o reuniune cu o serie de miniștri și responsabili pentru a studia protocolul sanitar în cazul în care o serie de activități cu public s-ar putea redeschide.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă