CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS

Franța: Președintele Macron anunță lockdown național

Franța întră din nou în carantină, de la miezul nopții până pe 1 Decembrie. Anunţul a fost făcut de președintele Emmanuel Macron care a cerut francezilor să mai facă un efort pentru ca numărul contaminărilor să scadă. Valul al doilea se accelerează și depăşeste toate estimările noastre, spune Emmanuel Macron. Franța a înregistrat aproape 36.500 de noi cazuri de contaminare și 244 de decese, în ultimele 24 de ore.

29 Octombrie 2020, 14:58 (actualizat 29 Octombrie 2020, 15:09) |

A fost pentru a cincea oară de la debutul crizei sanitare când șeful statului s-a adresat poporului francez, semn că situația s-a deteriorat din punct de vedere epidemiologic. Revine ca obligativitate completarea unei declarații care include motivul precis al deplasării.

Creșele, școlile, liceele și casele de bătrâni rămân deschise. Deplasările între regiuni sunt interzise, cu excepția celor care se întorc în aceste zile din vacanță. Universitățile își închid porțile iar cursurile se vor face online.

Președintele Emmanuel Macron a fost foarte ferm - fără reuniuni private sau în familie, fără adunări publice, baruri și restaurante închise, magazine, servicii sau instituții considerate neesențiale, cinematografe, teatre, săli de spectacole închise.

Președintele Emmanuel Macron a anunțat că frontierele în interiorul Uniunii Europene rămân deschise. Vor fi și teste obligatorii pentru cei care vor să între pe teritorul francez, fără alte precizări, cel puțin deocamdată.

Emmanuel Macron a lăsat și o umbră de speranța - situația se va reanaliza peste 15 zile.

Premierul Jean Castex va detalia într-o conferință de presă toate măsurile și va explica modul în care acestea se vor aplica.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 5°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV 0°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI