Franța analizează posibilitatea de a propune vaccinarea cu serul AstraZeneca persoanelor sub 55 de ani, sub semnătură

Olivier Veran ministrul Sănătății din Franța
Olivier Veran ministrul Sănătății din Franța
4 mai 2021, 13:02

Într-un interviu acordat postului Europe 1, ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, a declarat că Înalta Autoritate pentru Sănătate (Haute Autorité de Santé) trebuie să se pronunţe asupra extinderii administrării acestui vaccin, rezervat doar celor peste 55 de ani, şi persoanelor sub această vârstă care îşi dau consimţământul în scris. Aceste persoane vor trebui să semneze un document privind riscurile cunoscute ale serului.

Olivier Veran a insistat că „AstraZeneca este un vaccin eficient, sigur pentru persoanele din anumite categorii de populaţie, mai ales pentru cei tineri, iar autorităţile sanitare spun că este nevoie de puţin timp. Dacă se va merge înainte (pentru această categorie) voi fi cel mai fericit ministru”, a subliniat el.

Potrivit lui, trebuie analizat dacă administrarea acestui vaccin va fi continuată doar în cazul celor peste 55 de ani, sau dacă „se autorizează şi pentru restul populaţiei, cu informarea cetăţenilor”.

Veran a explicat că există ţări precum Spania, unde rata de utilizare a vaccinului de la AstraZeneca este de peste 90%.

Întrebat despre decizia Danemarcei de a renunţa la vaccinul de la Johnson & Johnson, Veran a răspuns că nu împărtăşeşte concluziile responsabililor acestei ţări şi că, ţinând cont de recomandările autorităţilor sanitare, nu există o justificare în acest sens.

La întrebarea privind momentul în care se va renunţa la obligativitatea utilizării măştilor sanitare în spaţiile exterioare, Veran a admis că nu există o dată exactă. El a precizat că speră că acest lucru va putea fi făcut ”din vara aceasta”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite