Franța a inaugurat prima fabrică de baterii pentru autoturisme electrice. Două milioane de mașini verzi, până în 2030

31 mai 2023, 11:54

Afacerea este un joint-venture între Stellantis, Mercedes și Total Energie. Este un parteneriat public-privat: jumătate din finanțare a fost plătită de statul francez și de autoritățile locale.

Proiectul demonstrează concurența acerbă între guvernele europene pentru atragerea marilor constructori de mașini care își doresc componente care se pot găsi cât mai aproape, în condițiile avântului pe care l-a luat piața auto electrică.

”Azi este o zi mare pentru industria franceză, este o zi mare pentru industriile europene. Pentru prima oară după lansarea Airbus, Franța și Europa creează un nou sector industrial: al bateriilor”, a spus Bruno Le Maire, ministrul francez de Finanțe.

Fabrica va începe să producă în al doilea semestru de baterii litiu – ion. Capacitatea inițială va fi de 13 gigawați pe oră, iar treptat va ajunge la 40 de gigawați pe oră, suficient pentru alimentarea a 500.000 de mașini pe an. Până în 2030 se vor crea 2.000 de locuri de muncă.

Două firme din China și Taiwan și-au anunțat intenția de a construi uzine similare în nordul Franței. La fel și Renault care a pus la punct un joint-venture cu o firmă locală. Europa depinde în majoriotate de bateriile fabricate în Asia. Franța dorește să producă două milioane de autoturisme electrice până în 2030.


Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite