Franța scapă de starea de urgență. Legea antitero intră în vigoare!

31 octombrie 2017, 21:59

Instituită în noiembrie 2015, după masacrul terorist de la Paris, starea de urgenţă a fost o măsură excepţională.

A fost prelungită până acum de 6 ori şi a ajutat la dejucarea a 32 de atentate.

În tot acest timp, ameninţarea teroristă s-a menţinut la un nivel ridicat pe teritoriul Franţei.

Mihaela Antoche, corespondent TVR la Paris: „Peste câteva ore, mai exact la miezul nopţii, starea de urgenţă încetează pe întreg teritoriul Franţei. Atunci va intra în vigoare legea antiteroristă, o lege îndelung comentată de partidele politice din opoziţie şi de organizaţiile civice, care spun că această lege nu face altceva decât să îngrădească libertatea de mişcare a cetăţenilor„.

Criticii arată că starea de urgenţă nu dispare, ci că doar a fost redenumită „legea antiteroristă”.

Potrivit legii, autorităţile locale şi Ministerul de Interne vor putea lua decizii legate de controlul frontierelor sau de închiderea unor locuri de rugăciune, fără acordul judecătorilor.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: „Această lege va mai permite măsuri foarte specifice de luptă împotriva terorismului, anumite raiduri sau măsuri, în funcţie de caz, împotriva persoanelor identificate„.

Macron susţine că legea era necesară, precizând că linia între securitate şi libertate individuală este respectată de noul act normativ.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă