Franța pregătește relansarea economiei și vrea să investească o sumă record: 100 de miliarde de euro

Guvernul Franței anunță un plan de relansare a economiei după criza provocată de pandemia de COVID-19. Guvernanții de la Paris vor să pună la bătaie o sumă record: 100 de miliarde de euro. Planul ar trebui să producă efecte până în 2022.

03 Septembrie 2020, 16:59 (actualizat 03 Septembrie 2020, 17:38) |
Franța - măsuri în contextul pandemiei de coronavirus / FOTO: www.facebook.com/RoumanieenFrance

Planul guvernului francez se numește "France Relaunch" și include subvenţii salariale, reduceri de taxe şi finanţarea proiectelor de mediu. Guvernul francez estimează că acest plan va relansa economia ţării până în 2022.

Jumătate din cele 400.000 locuri de muncă pe care guvernul vrea să la creeze sunt atribuite acestui plan.

Suma care este pusă la bătaie reprezintă 4% din PIB-ul ţării.

Totodată, este un record în ceea ce privește banii publici pe care îi injectează o ţară europeană în economie pentru a reduce din impactul crizei COVID-19. Pentru proiecte de mediu, Franţa va primi 30 miliarde de euro. Locurile de muncă vor fi susţinute cu 25 miliarde de euro, în a doua mare economie a zonei euro. Transporturile vor primi şi ele 11 miliarde de euro.

Macron vrea ca ţara pe care o conduce să devină mai competitivă cu ajutorul a 35 miliarde de euro, transmit Bloomberg şi Reuters.

Măsurile de criză au împins datoria Franţei la 120% din PIB. În 2019, datoria statului francez se situa la 98,1% din PIB, un nivel similar cu cel din 2018. Acest plan de relansare, de 100 miliarde de euro, va apăsa de asemenea pe deficitul bugetar al ţării. Deja Franţa se bazează pe finanţare europeană de 40 miliarde de euro pentru acest plan de stimulare.

Sursa: Mediafax

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI 3°C 2°C
CLUJ 3°C 2°C
CONSTANTA 5°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV 0°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI