Frații Andrew și Tristan Tate, plasați în arest la domiciliu. Decizia este definitivă. „Mergem acasă!”

Frații Tate au ieșit din arest
Frații Tate au ieșit din arest
31 martie 2023, 21:56

Frații Tate au fost așteptați de mai mulți susținători care i-au aclamat.

„Vreau doar să spun că judecătorii au luat astăzi decizia corectă. Respect ce au făcut pentru mine, decizia lor este îndreptățită, pentru că sunt un om nevinovat și de-abia aștept să dovedesc asta”, a declarat Tristan Tate.

„Mergem acasă”, a adăugat el.

Andrew Tate a declarat că în închisoare a citit Coranul.

„În continuu am sperat și ne-am așteptat la această decizie. Ni se pare o decizie legală, temeinică și corectă”, a subliniat avocatul fraților Tate, Constantin Eugen Vidineac.

„În temeiul art. 237 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive formulată de DIICOT privind pe inculpații Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela si Radu Alexandra Luana. (…) Înlocuiește măsura arestului preventiv dispusă fata de inculpații Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela si Radu Alexandra Luana prin încheierea din data de 30.12.2022 a judecătorului de drepturi si libertăți din cadrul Tribunalului Bucuresti, Secția | Penală in dosarul nr. 37100/3/2022, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o perioada de 30 de zile, de la data de 31.03.2023, pâna la data de 29.04.2023, inclusiv”, se arată în decizia Curții de Apel.

Pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpații au obligația de a nu părăsi fără permisiune imobilele în care locuiesc.

„Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților Tate III Emory Andrew, Tate Tristan, Naghel Georgiana Manuela și Radu Alexandra Luana de sub puterea mandatelor de arestare preventivă emise de judecâtorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucuresti, dacã nu sunt reținuți sau arestați in altă cauza”, se mai arată în decizia instanței.

Decizia este definitivă.

Fraţii Tate, care au cetăţenie britanică, şi cele două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel) sunt acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil.

Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani.

Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video care erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda ‘loverboy’).

Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante, constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat. La sosire erau întâmpinate de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul „owned by Tate”.

În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România – imobile şi maşini de lux.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite