FOTBAL | Real Madrid, pentru a 14-a oară regina Europei, după 1-0 cu Liverpool în finala Champions League

Real Madrid
Real Madrid
29 mai 2022, 11:49

Acesta a fost singurul şut pe poartă al madrilenilor, care s-au remarcat prin pragmatism în acest sezon al competiţiei, eliminându-le în drumul spre finală pe PSG, Chelsea şi Manchester City după reveniri incredibile, notează Agerpres.

Cel mai bun om al meciului a fost fără îndoială portarul belgian Thibault Courtois, imbatabil în faţa lui Liverpool.

După un sfert de oră de tatonare, Liverpool, care a avut iniţiativa, şi-a creat prima ocazie (16), dar Courtois a apărat reluarea lui Salah, la centrarea lui Alexander-Arnold, fiind apoi la post şi la şutul lui Thiago Alcantara (17).

Salah şi-a mai încercat o dată şansa (18), dar portarul belgian s-a remarcat din nou.

Cea mai mare ocazie a ”cormoranilor” s-a consumat în min. 21, când şutul lui Mane a fost deturnat în bară de bravul Courtois.

Salah a mai avut o oportunitate, dar lovitura sa de cap a nimerit pe direcţia lui Courtois (34), după care şutul violent al lui Henderson (41) a fost imprecis.

La singura acţiune mai consistentă a lui Real (44), Benzema a fost aproape de gol, însă după ce a fost blocat iniţial de Alisson Becker, atacantul francez a trimis mingea în plasă, însă golul nu a fost acordat de arbitrajul video pentru ofsaid, mingea venind la Benzema în urma unui carambol.

 

 

Liverpool a continuat să fie echipa care a dominat şi după pauză, chiar dacă a părut în pierdere de viteză, însă echipa antrenată de Juergen Klopp s-a lovit de ”zidul” numit Courtois.

După două şuturi ale lui Salah, blocate de apărarea campioanei Spaniei, Real a pornit pe contraatac, Fede Valverde a trimis o diagonală lungă pentru Vinicius Junior, iar acesta l-a învins pe brazilianul Alisson Becker (59).

Courtois a fost providenţial la şutul cu efect trimis de Salah (64), apoi l-a blocat pe acelaşi atacant belgian (69), pentru ca în minutul 80 să respingă cu un ultim efort şutul trimis de Salah şi deviat de Diogo Jota.

Tot Salah a fost cel care a ratat ultima ocazie a lui Liverpool, şutul său la colţul lung fiind resping cu un reflex de Courtois, care a fost desemnat omul meciului.

Lovitura de start a finalei s-a dat la ora 22:37 (ora României), cu o întârziere de 37 de minute, din cauza unor probleme legate de accesul spectatorilor. La meci au asistat, între alţii, şi antrenorul român Mircea Lucescu, fostul tenisman Ion Ţiriac, alături de Ronaldo Nazario de Lima, fost atacant al lui Real Madrid.

Liverpool şi Real Madrid s-au înfruntat de nouă ori până acum în cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent, campioana Spaniei având cinci victorii, iar ”cormoranii” trei. Cel mai recent duel a fost în sferturile de finală ale ediţiei 2020-21, când Real a câştigat cu 3-1 la Madrid, iar returul s-a terminat nedecis, 0-0.

A fost pentru a treia oară când cele două echipe s-au înfruntă în finală: Liverpool a câştigat Cupa Campionilor în 1981 (1-0), în timp ce Real Madrid şi-a adjudecat trofeul Champions League în 2018 (3-1).

”Los Blancos” (albii) deţin recordul la numărul de trofee cucerite în competiţie, ajungând acum la 14, în 1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002, 2014, 2016, 2017, 2018, 2022, câştigând ultimele opt finale jucate. Real nu a pierdut nicio finală de când competiţia se numeşte Champions League, iar aceasta a fost a opta sa apariţie în ultimul act în acest format.

”Reds” au câştigat competiţia de şase ori, în 1977, 1978, 1981, 1984, 2005 şi 2019.

Carlo Ancelotti, antrenorul madrilenilor, este primul tehnician care conduce echipele sale în cinci finale de Champions League, stabilind un record şi în privinţa trofeelor câştigate (patru). Până acum el împărţea această performanţă cu Zinedine Zidane, fostul antrenor al Realului, şi cu legendarul Bob Paisley (Liverpool), cu trei trofee fiecare.

Victoria de pe Stade de France a făcut din Ancelotti şi primul antrenor care a cucerit cu două echipe câte două trofee în Champions League, după ce anterior a câştigat Champions League cu AC Milan în 2003 şi 2007. Ancelotti avea deja un trofeu cu Real, în 2014.

Liverpool rămâne cu două trofee cucerite în acest sezon, Cupa Angliei şi Cupa Ligii engleze, echipa terminând pe locul secund în Premier League.

Karim Benzema a cucerit titlul de golgheter al acestei ediţii de Champions League, cu 15 goluri

Real Madrid o va înfrunta pe Eintracht Frankfurt, câştigătoarea Europa League, în Supercupa Europei.

Au evoluat echipele:

Liverpool: 1. Alisson Becker – 66. Trent Alexander-Arnold, 5. Ibrahima Konate, 4. Virgil van Dijk, 26. Andy Robertson – 14. Jordan Henderson (căpitan; 8. Naby Keita, 77), 3. Fabinho, 6. Thiago Alcantara (9. Roberto Firmino, 77) – 11. Mohamed Salah, 10. Sadio Mane, 23. Luis Diaz (20. Diogo Jota, 65). Antrenor: Juergen Klopp.

Rezerve neutilizate: 62. Caoimhin Kelleher – 7. James Milner, 12. Joe Gomez, 15. Alex Oxlade-Chamberlain, 17. Curtis Jones, 18. Takumi Minamino, 21. Kostas Tsimikas, 32. Joel Matip, 67. Harvey Elliott.

Real Madrid: 1. Thibaut Courtois – 2. Dani Carvajal, 3. Eder Militao, 4. David Alaba, 23. Ferland Mendy – 10. Luka Modric (19. Dani Ceballos, 90), 14. Casemiro, 8. Toni Kroos – 15. Federico Valverde (25. Eduardo Camavinga, 86), 9. Karim Benzema (căpitan), 20. Vinicius Junior (21. Rodrygo, 90+3). Antrenor: Carlo Ancelotti.

Rezerve neutilizate: 13. Andri Lunin – 6. Nacho, 7. Eden Hazard, 11. Marco Asensio, 12. Marcelo, 17. Lucas Vazquez, 18. Gareth Bale, 22. Isco, 24. Mariano Diaz.

Arbitru: Clément Turpin; arbitri asistenţi: Nicolas Danos, Cyril Gringore; al patrulea oficial: Benoît Bastien (toţi din Franţa)

Arbitru video: Jérôme Brisard; arbitri asistenţi video: Willy Delajod (ambii din Franţa), Massimiliano Irrati, Filippo Meli (ambii din Italia)

Cartonaşe galbene: Fabinho (62).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă