Fotbal | CM 2022: Japonia învinge Spania cu 2-1 şi ambele echipe se califică în optimi

Selecţionata Japoniei a învins echipa Spaniei cu scorul de 2-1 (0-1), joi seara, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, dar ambele formaţii s-au calificat în optimile de finală, relatează Agerpres.

01 Decembrie 2022, 23:15 (actualizat 02 Decembrie 2022, 01:00) Știrile TVR |
CM 2022 | Japonia - Spania 2-1 / FOTO: facebook.com/fifaworldcup
CM 2022 | Japonia - Spania 2-1
CM 2022 | Japonia - Spania 2-1

Japonia a produs o nouă surpriză la Cupa Mondială, prin golurile marcate de Ritsu Doan (48) şi Ao Tanaka (53), revenind, ca şi la meciul cu Germania, după ce a fost condusă prin golul înscris de Alvaro Morata (7).

Spania, care a tremurat pentru calificare câteva minute (cât a condus Costa Rica pe Germania), şi-a văzut interesul, terminând pe locul secund şi având un culoar favorabil în continuare către fazele superioare.

''Samuraii albaştri'' au avut prima ocazie, dar Ito a tras pe lângă poartă din unghi (8).

Campioana mondială din 2010 a a ameninţat mai întâi prin Morata (9), dar lovitura sa de cap a fost prinsă de Gonda, după care atacantul lui Atletico Madrid a înscris cu capul din centrarea lui Azpilicueta (11).

Acelaşi Morata (23) a fost periculos în careul nipon, dar Gonda a fost la post.

Jocul a fost destul de confuz în continuare, fără faze notabile până la pauză.

În debutul reprizei secunde, Japonia a reuşit egalarea (48), prin Ritsu Doan, cu un şut din marginea careului, după o minge pierdută de Balde. La scurt timp, asiaticii au marcat şi al doilea gol, la o fază tratată cu superficialitate de iberici: Ito a trimis o minge prin faţa porţii, la care Unai Simon nu a ajuns, Mitoma a recentrat practic de dincolo de linia de fund, iar Tanaka a împins mingea în plasă (51), când spaniolii erau ocupaţi cu protestele. În cele din urmă arbitrajul video a considerat că mingea nu ar fi depăşit linia de fund cu toată circumferinţa sa şi golul a fost acordat.

Până la final nu au mai existat faze serioase de poartă, Spania mulţumindu-se să ţină Japonia în preajma careului acesteia, cu un joc de semicerc şi tentative palide de pătrundere.

Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată, în 2001, când Spania s-a impus cu 1-0 într-un meci amical.

Spania s-a calificat în optimi de pe locul secund, după un debut fulminant, 7-0 cu Costa Rica, şi apoi două meciuri mai puţin convingătoare, 1-1 cu Germania şi 1-2 cu Japonia.

Paradoxal, eşecul cu Japonia aduce selecţionatei ''La Roja'' un adversar va facil la prima vedere în optimile de finală, câştigătoarea Grupei F, Marocul, meciul fiind programat pe 6 decembrie (Education City Stadium - Doha, 17:00).

Japonia, care a câştigat grupa după 2-1 cu Germania, 0-1 cu Costa Rica şi 2-1 cu Spania, va înfrunta a doua clasată din Grupa F, Croaţia, vicecampioana mondială, meci care va avea loc pe 5 decembrie (Al Janoub Stadium - Al Wakrah, 17:00).

Japonia - Spania 2-1 (0-1)

Au marcat: Ritsu Doan (48), Ao Tanaka (53), respectiv Alvaro Morata (7).

Ar-Rayyan, Khalifa International Stadium: 44.851 spectatori

Cupa Mondială 2022 - Grupa E

Au evoluat echipele:

Japonia: 12. Shuichi Gonda - 4. Kou Itakura, 22. Maya Yoshida (căpitan), 3. Shogo Taniguchi - 14. Junya Ito, 17. Ao Tanaka (6. Wataru Endo, 87), 13. Hidemasa Morita, 5. Yuto Nagatomo (9. Kaoru Mitoma, 46) - 15. Daichi Kamada (16. Takehiro Tomiyasu, 69), 25. Daizen Maeda (18. Takuma Asano, 62), 11. Takefusa Kubo (8. Ritsu Doan, 46). Selecţioner: Hajime Moriyasu.

Rezerve neutilizate: 1. Eiji Kawashima, 23. Daniel Schmidt - 2. Miki Yamane, 7. Gaku Shibasaki, 10. Takumi Minamino, 19. Hiroki Sakai, 20. Shuto Machino, 21. Ayase Ueda, 24. Yuki Soma, 26. Hiroki Ito.

Spania: 23. Unai Simon - 2. Cesar Azpilicueta (20. Dani Carvajal, 46), 16. Rodri, 4. Pau Torres, 14. Alejandro Balde (25. Ansu Fati, 68) - 9. Gavi (18. Jordi Alba, 68), 5. Sergio Busquets (căpitan), 26. Pedri - 12. Nico Williams (11. Ferran Torres, 57), 7. Alvaro Morata (10. Marco Asensio, 57), 21. Daniel Olmo. Selecţioner: Luis Enrique.

Rezerve neutilizate: 1. Robert Sanchez, 13. David Raya - 3. Eric Garcia, 6. Marcos Llorente, 8. Koke, 15. Hugo Guillamon, 17. Yeremy Pino, 19. Carlos Soler, 22. Pablo Sarabia, 24. Aymeric Laporte.

Arbitru: Victor Gomes (Africa de Sud); arbitri asistenţi: Zakhele Siwela (Africa de Sud), Souru Phatsoane (Lestoho); al patrulea oficial: Salima Mukansanga (Rwanda)

Cartonaşe galbene: Itakura (39), Taniguchi (44), Yoshida (45).

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 2°C
IASI -3°C 0°C
CLUJ -6°C -5°C
CONSTANTA 0°C 1°C
CRAIOVA 0°C 0°C
BRASOV -4°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI