Fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, supus unor sancțiuni ale UE

Ţările membre ale Uniunii Europene au impus, joi, sancţiuni împotriva fostului preşedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici şi a fiului său Oleksandr pentru presupusul lor rol în ameninţarea la adresa securităţii Ucrainei, transmite AFP.

05 August 2022, 01:31 (actualizat 05 August 2022, 01:32) Știrile TVR |
Viktor Ianukovici și Vladimir Putin

Consiliul European a indicat într-un comunicat că cei doi au fost adăugaţi pe o listă a sancţiunilor europene pusă în aplicare "ca răspuns la agresiunea militară nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei".

Viktor Ianukovici a prezidat Ucraina din februarie 2010 până în februarie 2014, dată la care a fost răsturnat de la putere printr-o revoltă populară ca urmare a îndepărtării de Occident a guvernării sale pentru a se apropia de Moscova.

Rusia preşedintelui Putin a răspuns la înfrângerea aliatului său prin anexarea peninsulei ucrainene Crimeea şi a unei enclave din regiunea Donbas, în est. 

UE consideră că Viktor Ianukovici, 72 de ani şi trăind în Rusia, joacă în continuare "un rol în subminarea sau ameninţarea integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei".

Comunicatul publicat joi în jurnalul oficial al UE îl acuză de complot pentru a încerca să revină la putere în Ucraina dacă invazia rusă reuşeşte să-l răstoarne pe preşedintele Volodimir Zelenski.

"Potrivit diferitelor surse, Viktor Ianukovici a făcut parte dintr-o operaţiune specială rusă vizând înlocuirea preşedintelui ucrainean cu el, în primele faze ale agresiunii militare ilegale împotriva Ucrainei", a indicat jurnalul.

Fiul său a fost pus pe lista sancţiunilor din acelaşi motiv şi pentru că "a efectuat tranzacţii cu grupurile separatiste din regiunea Donbas".

Bărbatul de 49 de ani este acuzat că s-a îmbogăţit datorită conexiunilor în fostul regim al tatălui său şi că deţine afaceri şi bunuri imobiliare în autoproclamatele "republici" Doneţk şi Lugansk, teritorii controlate de forţele pro-ruse în Donbas.

Ca persoane sancţionate, Viktor Ianukovici şi fiul său vor fi supuşi unei interdicţii de acordare a vizei UE şi blocării eventualelor bunuri deţinute în ţările Uniunii.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 36°C
IASI 32°C 30°C
CLUJ 31°C 27°C
CONSTANTA 30°C 30°C
CRAIOVA 33°C 32°C
BRASOV 30°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI