Fostul preşedinte al clubului FC Barcelona, Sandro Rosell, a fost arestat pentru spălare de bani

23 mai 2017, 12:48

Anchetatorii suspectează faptul că Rosell, împreună cu mai mulţi oficiali din fotbalul brazilian, ar fi încasat comisioane ilegale din vânzarea drepturilor de imagine ale reprezentativei Braziliei, pe care fostul conducător al Barcelonei le-ar fi exploatat prin intermediul societăţii sale, Ailanto Marketing. 

Banii din comisioane ar fi fost transferaţi apoi în paradisuri fiscale, pentru a scăpa astfel de plata taxelor către stat, conform ziarului Marca. 

Printre cei acuzaţi că ar fi făcut parte din reţeaua respectivă se numără şi fostul preşedinte al Confederaţiei braziliene de fotbal, Ricardo Teixeira. 

Faptele pentru care este cercetat Rosell sunt anterioare perioadei pe care acesta a petrecut-o la cârma clubului FC Barcelona, între 2010 şi 2014. El a demisionat după deschiderea anchetei privind condiţiile în care a fost realizat transferul atacantului brazilian Neymar la echipa catalană.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite