Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, scapă de condamnare, după 2 ani de închisoare din 5, pe motiv că faptele s-au prescris

14 decembrie 2022, 21:03

Este vorba de dosarul în care Bogdan Olteanu a fost acuzat că a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Practic, judecătorii au anulat pedeapsa în cazul lui Bogdan Olteanu, după ce s-a constatat că faptele de care este acesta acuzat s-au prescris.

„În baza art. 462 alin.1 Cpp, admite cererea de revizuire formulată de petentul Bogdan Olteanu. Anulează s.p. nr.1960/2019 din 24.12.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, def.prin d.p. nr.1129/A din 29.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţate în dos. nr.20082/3/2017. În baza art. 396 alin.6 Cpp şi art.16 alin.1 lit.f Cpp, rap. la art.291 alin.1 NCp rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.5 NCp, încetează procesul penal referitor la revizuentul-inculpat Bogdan – Olteanu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă din perioada iulie-noiembrie 2018. Constată că revizuentul-inculpat a fost reţinut, arestat la domiciliu şi arestat preventiv de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv. În baza art.404 alin.4 lit.c Cpp ridică sechestrele asiguratorii instituite prin ordonanţa nr.38/P/2016 din 12.09.2016 a DNA şi încheierea din 25.08.2017, pronunţată în dosar asociat 20082/3/2017/a3, de Tribunalul Bucureşti. Cu apel în 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia tribunalului.

Bogdan Olteanu a fost printre primii beneficiari ai deciziei Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor. În luna august, el a obţinut în instanţă suspendarea executării pedepsei, fiind eliberat din penitenciar, după ce a executat aproape doi ani din pedeapsa de cinci ani primită în acest dosar.

Pe 29 octombrie 2020, Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

El a fost acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţineau procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arătau că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite