Fostul premier Mihai Tudose demisionează din PSD și se înscrie în partidul Pro România: „O parte din conducerea PSD a înlocuit agenda publică cu agende personale”

29 ianuarie 2019, 16:35

„Acum 27 de ani am intrat în politică din dorinţa de a face ceva pentru Brăila şi pentru România. 27 de ani am fost membru PSD şi nu am precupeţit niciun efort pentru a face bine oamenilor, pentru a onora încrederea celor ce m-au votat. Chiar şi în cele mai grele momente prin care a trecut PSD am avut speranţa că lucrurile se vor îndrepta. Astăzi, această speranţă a dispărut după ce, în ultimul an, am constatat cu tristeţe că o parte din actuala echipă de conducere a partidului a înlocuit agenda publică cu agende personale, că orice încercare de dialog şi dezbatere internă a problemelor reale ale României nu este luată în seamă, că orice încercare de democratizare a deciziilor politice este sortită eşecului. Cred cu tărie că priorităţile, dezbaterile interne trebuiau să fie despre spitale şi sistemul de sănătate, şcoli şi educaţie, infrastructură şi reformă administrativă. Despre parcursul european al României. Despre parteneriatele strategice. Şi da, şi despre justiţie. Dar despre o justiţie corectă şi pentru oameni. Nu doar pentru ‘unii oameni’…”, a scris Mihai Tudose, pe Facebook.

Fostul premier a adăugat că a avut în ultimele luni foarte multe întâlniri atât cu membri de partid, cât şi cu oameni neimplicaţi politic, concluzia fiind aproape unanimă, aceea că „Nu se mai poate!”.

„Această atitudine a oamenilor m-a condus la una dintre cele mai grele decizii: demisia din PSD ca ultim gest de delimitare faţă de acest mod de a conduce partidul şi ţara. Dacă gestul meu va fi înţeles şi va duce la îmbunătăţirea lucrurilor în PSD, m-aş bucura sincer… Rămân în continuare în politică, adeptul valorilor democratice de stânga, devotat Brăilei şi României. Mă voi alătura unei echipe cu care împărtăşesc aceleaşi valori, echipei PRO România, şi voi rămâne omul, brăileanul şi românul pe care îl ştiţi”, a completat Tudose.

Victor Ponta: Ați rămas cu Dăncilă și Vâlcov! Treziți-vă!

Fostul premier Victor Ponta a postat și el pe Facebook: „Mihai Tudose este binevenit in Echipa ProRomania / experienta lui politica si guvernamentala reprezinta un mare castig pentru proiectul nostru prin care vrem sa oferim o adevarata alternativa social democrata si profesionista la ceea ce avem azi in Romania!

Inteleg insa foarte bine cat de delicat este acest moment pentru el / ca si mine a facut politica doar in PSD / ca si mine a luptat in zeci de campanii electorale alaturi de mij de oameni si nu si-a imaginat vreodata ca va fi obligat sa plece din propria “casa” din cauza unor traseisti si oportunisti care au confiscat PSD/ ca si mine s-a lasat inselat de cativa indivizi care i-au jurat “prietenie” si l-au injunghiat pe la spate fara scrupule/ sper sa reusim la ProRomania sa facem lucrurile bune de care electoratul are nevoie si sa evitam greselile pe care le-am facut inpreuna!

Plecarea lui Mihai Tudose este si un avertisment pentru cei care inca stau cu capul plecat in fata lui Dragnea, Valcov, Codrin si alti indivizi de teapa lor / Grindeanu a fost exclus din PSD pentru ca nu a ascultat de orienele lui Dragnea de distrugere a Justitiei – Ponta a fost exclus din PSD pentru ca nu a votat motiunea de cenzura contra lui Grindeanu – Tudose a fost dat jos din functie pentru ca nu a ascultat de ordinele lui Dragnea de jefuire a economiei ! Ati ramas cu Dancila si Valcov! Treziti-va!”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă