Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Fostul premier Adrian Năstase împlineşte 65 de ani

Profesor de drept public internațional, fost ministru de externe, premier al României, între 2000-2004, parlamentar şi preşedinte al Camerei Deputaţilor în doua legislaturi, fost candidat la preşedinţie şi fost preşedinte al PSD.  Acesta este Adrian Năstase. Controversatul politician împlineşte, astăzi, 65 de ani. Este căsătorit cu Dana Năstase şi are 2 fii.

22 Iunie 2015, 11:13 (actualizat 22 Iunie 2015, 13:33) | Cătălin Grosu |
Adrian Năstase, fostul premier al României / FOTO: radioconstanta.ro
Adrian Năstase, fostul premier al României
Adrian Năstase, parlamentar
poza1
Adrian Năstase, soţ

Adrian Năstase a intrat în politică după 1989. În 1973, în calitate de absolvent al Facultăţii de Drept a câştigat un concurs pentru un post la Ministerul de Externe. Avea să rămână acolo doar două luni, fiind trimis, potrivit regulilor regimului comunist, la „stagiul de producţie”. Din 1974 până în 1990 a lucrat, în calitate de cercetător, la Institutul de cercetări juridice al Academiei române. După 17 ani, Adrian Năstase s-a reîntors la Ministerul de Externe, de astă dată în calitate de ministru.

Imediat după Revoluţia din 1989, Adrian Năstase a devenit membru în Frontul Salvării Naţionale. Decizia de a-şi construi o carieră în politică a luat-o în timpul mandatului de ministru al Afacerilor Externe, din 1991-1992. Aici s-a format ca lider politic şi a obţinut abilităţile care l-au recomandat mai târziu pentru funcţia de prim-ministru.

Ministru de externe

În anul 1990, în guvernul constituit după primele alegeri libere, în funcţia de ministru de Externe a fost numit un tânăr diplomat. Cu toate că a preluat această funcţie într-o perioadă incertă şi tensionată, Adrian Năstase a reuşit să se ridice la înălţimea unui post în care, de-a lungul anilor, au excelat mari personalităţi politice ale României.

Ca şef al diplomaţiei, Adrian Năstase a iniţiat o politică activă şi ofensivă pentru a schimba percepţia, pe plan extern, asupra unei Românii în mare parte necunoscute partenerilor occidentali şi marcată de violentele cu care a debutat primul deceniu postrevolutionar. Pentru conectarea României la procesele Europei de Vest, Adrian Năstase a promovat, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, un nou stil de muncă şi o nouă generaţie de diplomaţi.

El a realizat în 1990 noul sediu al MAE, din Aleea Modrogan, a sprijinit înfiinţarea unor ONG-uri, cum ar fi Fundaţia europeană „Nicolae Titulescu”, Institutul român pentru drepturile omului, Institutul român de studii internaţionale, etc.

(w620) Adrian Nă

De numele lui Adrian Năstase sunt legate evenimente politice care au modificat fundamental coordonatele internaţionale ale României. În timpul mandatului său de prim-ministru, România a devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), iar viitorul ţării noastre, foarte cert astăzi, este unul european. Cabinetul Năstase a finalizat negocierile de aderare cu Uniunea Europeană, în decembrie 2004, ceea ce a făcut posibilă semnarea tratatului de aderare în aprilie 2005.

Integrarea în Uniunea Europeană reprezintă proiectul vieţii de om politic şi diplomat al lui Adrian Năstase.

Premier

Anul 2000 a însemnat un moment de cotitură pentru România. După ce, la sfârşitul anilor 90, autoritatea instituţiilor statului a fost serios zdruncinată, era necesară reconfigurarea activităţii guvernamentale care să traseze drumul european al României. În anul 2000, România ajunsese în pragul incapacităţii de plată. În anul 2001, ţara noastră înregistra deja o creştere economică de aproximativ 4%. Acest trend a fost menţinut şi în anii următori. În anul 2000, inflaţia în România depăşea 40%. La finalul mandatului, Cabinetul Adrian Năstase a redus inflaţia de patru ori, coborând-o la 9,2%. Astfel, Cabinetul Adrian Năstase a îmbunătăţit substanţial ratingul de ţară, a consolidat rezervele monetare ale României şi a dus la bun sfârşit, în premieră, un acord stand-by cu Fondul Monetar Internaţional.

Pe plan extern, Cabinetul Adrian Năstase a reuşit schimbarea statutului internaţional al României. În mandatul 2000-2004, România a obţinut ridicarea vizelor pentru cetăţenii care călătoresc în străinătate, şi a devenit membru cu statut deplin al NATO. Reprezentanţii Guvernului României au exercitat, în interiorul acestui interval, conducerea OSCE şipreşedinţia Consiliului de Securitate al ONU.

(oar_w460) poza1

Preşedinte al Camerei Deputaţilor

În anul 1992, în urma câştigării alegerilor, Adrian Năstase este ales preşedinte al Camerei Deputaţilor. În timpul preşedinţiei sale s-a construit o anumită mentalitate a dialogului în dezbaterile parlamentare. În timpul acestui mandat s-a realizat sediul actual al Legislativului – Palatul Parlamentului. Casa Poporului a fost preluată în anul 1990, finalizată în proporţie de 60%. În perioada 1992-1996 s-a format, cu sprijinul Biroului Permanent, o echipă care s-a ocupat de finalizarea lucrărilor la Palatul Parlamentului. S-au încheiat atunci aproape toate lucrările şi s-a pregătit şi mutarea Senatului în fosta Casă a Poporului.

În perioada 1996-2000 a continuat activitatea parlamentară ca vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În anul 2004, în luna decembrie, în urma alegerilor legislative, Adrian Năstase redevine preşedinte al Camerei Deputaţilor. În timpul acestui mandat, s-a urmărit, în principal, susţinerea procesului de ratificare a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană de către parlamentele statelor membre şi, de asemenea, armonizarea activităţii de relaţii externe a Parlamentului cu cea a Guvernului în promovarea şi protecţia intereselor ţării în străinătate.

Incepand din anul 2008, Adrian Nastase a fost deputat de Prahova, fiind ales din primul tur şi a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Condamnat la închisoare

Pe 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.
După condamnarea sa, doi ofiţeri de poliţie au mers la locuinţa lui Năstase, pentru a pune în executare mandatul şi a-l duce la penitenciar. La scurt timp după venirea celor doi ofiţeri, fostul premier a încercat să se sinucidă, la locuinţa sa. 
Năstase a fost internat la Spitalul Floreasca în 20 iunie 2012 şi operat o zi mai târziu, rămânând în unitatea medicală până în 26 iunie, când a fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova, pentru executarea pedepsei.
În 18 martie 2013, Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată. În 6 ianuarie 2014, Adrian Năstase a fost din nou încarcerat, după ce a fost condamnat, în dosarul "Zambaccian", la patru ani de închisoare cu executare.

Năstase a stat în penitenciar până în 21 august 2014, când a fost eliberat condiţionat, după ce a executat o treime din pedeapsă.

Adrian Năstase este căsătorit cu Dana Năstase şi are doi fii.

(w620) Adrian Nă

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 26°C
IASI 23°C 24°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 22°C 24°C
CRAIOVA 22°C 24°C
BRASOV 16°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Mai 2019, 04:26
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-05-2019
Deschidere: 8223.72
Maxim: 8256.41
Mimim: 8198.98
Variatie: -0.23%
TLV
2.12
0%
SNP
0.38
0.13%
BRD
11.08
1.96%
FP
0.97
0.41%
SNG
33.90
0%
SNN
10.82
2.76%
TGN
356.00
0.56%
EBS
155.45
3.16%
SIF5
2.08
0.48%
SIF3
0.25
0.4%
ARHIVĂ ȘTIRI