Fostul prefect al Constanţei a produs un accident mortal. El s-a urcat beat la volan

17 februarie 2020, 19:20

Accidentul a avut loc pe Drumul Național 3, în județul Constanța. Fostul prefect, Ioan Albu, circula dinspre Ciocârlia de Sus către Cobadin. La un moment dat, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens.

Impactul cu vehicul care venea a fost extrem de violent. Șoferul a murit pe loc.

Polițiștii au stabilit că fostul prefect băuse înainte să se urce la volan.

Din verificarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare pozitivă de 0.91 alcool pur în aerul expirat.

Fostul prefect a fost transportat la Spitalul Județean Constanța pentru investigații medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Șoferul vinovat este fiul lui Gheorghe Albu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Acesta este în stare de șoc și nu vrea să facă nicio declarație.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă