Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, audiat la Parchetul General

Gabriel Oprea
Gabriel Oprea
23 august 2018, 13:07

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea s-a prezentat joi la Parchetul General, pentru a fi audiat într-un dosar deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Mihai Şova, fost secretar general adjunct în MAI, informează Agerpres.

La intrarea în sediul Parchetului General, Gabriel Oprea a spus că a fost chemat martor într-un dosar, iar avocatul acestuia a precizat că este o cauză legată de o plângere depusă de Mihai Şova.

În martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Parchetul General să redeschidă o anchetă care îl vizează pe Gabriel Oprea, după ce judecătorii au admis o plângere formulată pe numele fostului vicepremier pentru abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi instigare la abuz în serviciu.

Plângerea a fost depusă în instanță de Mihai Șova, fost secretar general adjunct în MAI, care a reclamat implicarea lui Gabriel Oprea în emiterea unui raport al Departamentului de Informație și Protecție Internă și a unei decizii a Oficiului Registrului Național al Informațiilor – Secrete de Stat, în baza cărora Mihai Șova a fost eliberat din funcție în ianuarie 2015.

Judecătorii au decis atunci ca procurorii să redeschidă ancheta și să îl audieze pe Gabriel Oprea.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite