Fostul ministru Costel Alexe, urmărit penal pentru luare de mită și instigare la delapidare. ”Sunt nevinovat. Îmi doresc finalizarea cât mai rapidă a acestui demers judiciar”

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe s-a prezentat joi la DNA, unde a aflat că este urmărit penal de procurorii Direcţiei  Anticorupţie, fiind acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare.

07 Ianuarie 2021, 11:07 (actualizat 07 Ianuarie 2021, 20:38) |
Fostul ministru a fost pus sub acuzare
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a declarat, joi, la ieşirea din DNA, că este nevinovat, adăugând că îşi doreşte finalizarea "cât mai rapidă" a cercetărilor în acest caz.

"Voi veni ori de câte ori va fi nevoie pentru a da declaraţii. Am luat act de solicitarea domnului procuror. Îmi doresc finalizarea cât mai rapidă a acestui demers judiciar, pentru că sunt nevinovat", a precizat Costel Alexe, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis joi, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale şi constituţionale necesare, procurorii de la Secţia de combatere corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Costel Alexe.

În acelaşi dosar, mai este cercetată pentru dare de mită şi delapidare o persoană având funcţie de conducere în cadrul unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis marţi procurorului general Gabriela Scutea cererea încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis privind începerea urmăririi penale a fostului ministru.

Potrivit procurorilor, fostul demnitar ar fi primit 22 de tone de tablă ca să deblocheze alocarea unor certificate de carbon pentru combinatul siderurgic Galaţi. Costel Alexe, acum preşedinte al Consiliului Județean Iaşi, susţine că în toată activitate lui publică nu a luat foloase necuvenite.

Fostul ministru al mediului Costel Alexe e acuzat de DNA că ar fi primit 22 de tone de tablă de gard în valoare de 100.000 de lei. Totul pentru a debloca alocarea a peste 5 milioane de certificate de carbon către Combinatul siderurgic Galaţi. Acestea veneau de la Comisia Europeană pentru reducerea poluării, dar era nevoie şi de semnătura ministrului.

Un certificat de emisii de gaze cu efect de seră se alocă pentru o tonă de dioxid de carbon neemisă. Aceste certificate pot fi tranzacționate, prin traderi internaționali, pe piața de carbon europeană. Potrivit Bloomberg, un certificat de carbon valorează în jur de 33 de euro.

Un calcul simplu arată că aceste certificate care revin Combinatului din Galaţi ar putea valora până la 180 de milioane de euro. Costel Alexe e acuzat că ar fi primit tabla şi ca să închidă ochii la poluarea făcută de combinat prin halda de zgură.

Tabla ar fi ajuns la firma soţiei fostului ministru. Costel Alexe neagă acuzaţiile.

Preşedintele Klaus Iohannis a avizat începerea urmării penale a lui Costel Alexe. Fostul ministru urmează să fie audiat de către procuroii anticorupție.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 17°C
IASI 16°C 13°C
CLUJ 12°C 9°C
CONSTANTA 11°C 15°C
CRAIOVA 17°C 16°C
BRASOV 13°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI