Fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a fost audiat la Parchetul General în dosarul Colectiv. "Am făcut tot ceea ce era omenește posibil”

Fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a fost citat pentru a doua oară în dosarul Colectiv, pentru a spune cum s-au derulat operațiunile de salvare după incendiul din clubul Bucureștean. Bănicioiu a stat în sediul Parchetului General cinci ore. Întrebat de Mihai Grecea, victimă din clubul bucureștean, de ce au fost lăsați oamenii să moară, fostul ministru a răspuns „am făcut tot ceea ce era omenește posibil”.

06 Decembrie 2019, 09:07 (actualizat 06 Decembrie 2019, 14:44) |
Bănicioiu, explicații în fața procurorilor
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

„De ce ne-ați lăsat să murim acolo ca niște câini? Au fost banii mai importanți, miza politică?”, l-a întrebat Mihai Grecea, victimă din Colectiv, pe fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, la ieșirea de la audierile din dosarul „Colectiv”.

Nicolae Bănicioiu: Noi am spus din primul moment că asigurăm toate cele necesare. Am făcut tot ceea ce era omenește posibil, credeți-mă. Și eu și doctorii. Nu acuzați salvatorii, vorbiți și despre oamenii care au fost salvați...

Întrebat dacă știa de infecțiile din spitale, Nicolae Bănicioiu a răspuns:  Am încercat să le repar (...) Noi am trimis afară toți pacienții...

Fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a fost audiat, vineri, timp de cinci ore, la Parchetul General, unde a fost citat ca martor, în dosarul Colectiv. La ieșire le-a spus jurnaiștilor prezenți că a răspuns la toate întrebările procurorilor.

„Am răspuns la toate întrebările. (...) Credeți-mă că și eu și ceilalți am fi vrut să facem mai mult. Și credeți-mă că am făcut tot ceea ce era omenește posibil (...) Nu am refuzat niciun ajutor”, a declarat fostul ministru Nicolae Bănicioiu la ieșirea de la Parchetul General.

În același dosar a fost audiat ca martor și șeful DSU, Raed Arafat.

_______________________

La intrare, Bănicioiu nu a dorit să facă declarații, spunând doar că a venit în calitate de martor. Câteva victime l-au așteptat pe Bănicioiu la intrarea în sediul Parchetului General.

La prima citare, în 23 octombrie, Nicolae Bănicioiu nu s-a prezentat, invocând motive personale. În același dosar a fost audiat ca martor și șeful DSU, Raed Arafat.

În 30 octombrie 2019, s-au împlinit 4 ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv. În urma incendiului, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei erau artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, la un și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.

De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-şi îngriji rănile.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 20°C
IASI 17°C 19°C
CLUJ 17°C 17°C
CONSTANTA 19°C 20°C
CRAIOVA 20°C 20°C
BRASOV 16°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI