Fostul ministru Adrian Chesnoiu, urmărit penal pentru instigare și abuz în serviciu, în dosarul în care e acuzat de măsluirea unor concursuri de angajare

Adrian Chesnoiu audiat la DNA Timișoara
Adrian Chesnoiu audiat la DNA Timișoara
11 iulie 2022, 10:15

Adrian Chesnoiu: Nu fac niciun fel de declaraţie decât la finalizarea verificărilor.

Rep: Adică atunci când ieşiţi de la audieri?

Adrian Chesnoiu: Nu. Când se va finaliza totul. V-am spus că nu sunt adeptul unei justiţii la televizor , că aşa-i normalitatea. M-am pus la dispoziţia procurorilor, la final o să fac declaraţii.

Adrian Chesnoiu a venit la sediul DNA din Timisoara, însoțit de avocatul său. Nu a zăbovit prea mult.

Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, a dat explicaţii procurorilor în dosarul în care este acuzat că a măsluit… concursuri de angajare în Ministerul pe care l-a condus. Fostul demnitar a fost audiat luni la DNA Timisoara, unde procurorii i-au adus la cunostinţă învinuirile. Chesnoiu nu a vrut să dea declaraţii nici la Parchet, nici jurnaliştilor.

UPDATE – Fostul ministru a părăsit sediul DNA Timișoara, după aproape o oră, tot fără a face declarații de presă.

În urma audierii de astăzi, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul CHESNOIU ADRIAN IONUȚ, în prezent deputat, iar la data faptelor având și funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

Într-un comunicat de presă al DNA Timișoara, procurorii fac urmărire penală pentru:

– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni) și

– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

”În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, suspectul Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

 

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în document.

––

Concursuri posibil ”aranjate”

În perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, care era membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg, persoană de încredere a ministrului, o parte din subiectele la probele scrise la concursurile pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv în direcții județene ale ministerului.

Subiectele ar fi ajuns apoi la patru candidați „agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător.

În urma intervenției ministrului, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale de 33.782 lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite