Fost șef SRI: Serviciile ruseşti sunt servicii care permanent doresc să controleze toate spaţiile, dacă se poate pe tot mapamondul

5 octombrie 2022, 19:25

Ancheta DIICOT în colaborare cu serviciile secrete la subsidiara Gazprom în România a scos la iveală faptul că NIS Petrol ar fi adunat ani la rând informații despre rezervele de petrol și gaze din mai multe perimetre din județul Timiș, dar nu le-au spus nimic oficialilor români, ci le-ar fi trimis la Moscova.

NIS Petrol a început să facă prospecțiuni în județul Timiș, în 2008. Şase ani mai târziu, în 2014, compania a început şi prospectarea geofizică 3D pentru petrol și gaze naturale în aceleaşi zone.

Se pare că de atunci au adunat o serie de informaţii care ar fi fost transmise iniţial la Belgrad, iar ulterior ar fi ajuns la Moscova. Acest lucru nu ar fi fost însă fără trădători..

Fostul șef al SRI, Costin Georgescu: Ar trebui ca legile noastre să fie mai severe cu cei care trădează, cu cei care nu înţeleg că asta este ţara noastră şi trebuie să o apărăm.

Fostul şef al SRI, Costin Georgescu, atrage atenţia că în paralel cu operațiunile militare din Ucraina, Rusia și-ar fi intensificat misiunile de spionaj pe tot mapamondul, inclusiv în România.

Costin Georgescu: Serviciile ruseşti sunt servicii care permanent doresc să controleze toate spaţiile, dacă se poate pe tot mapamondul fiindcă au aceeaşi dorinţă (…) să ocupe teritorii, să crească, să crească, să crească.

Conform unor surse judiciare, o serie de documente sensibile, privind calitatea solului și catalogate drept secret de serviciu, ar fi fost transmise, prin intermediari, către un serviciu secret străin din afara României.

DIICOT a informat oficial, după mai multe percheziţii că face verificări cu privire la comiterea infracțiunilor de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și transfer neautorizat de date informatice.

La percheziții, anchetatorii au mai descoperit documente legate de sistemul energetic din România, descrieri ale unor oficiali ai statului român, dar și date legate de combustibili folosiți de anumite vehicule militare ale României.

Reprezentanții NIS Petrol susțin cau au respectat cu strictețe reglementările locale din toate țările în care operează și că vor colabora cu procurorii români. Ancheta este însă abia la început!

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Șapte persoane reținute pentru trafic de droguri, în Gorj

Se anunță noi acțiuni importante împotriva traficului de droguri

DIICOT a reținut, după un flagrant, trei traficanţi de canabis