Forţele ucrainene reuşesc să livreze muniţii şi alte provizii apărătorilor de lângă Bahmut, susţine armata ucraineană

Soldați ucraineni pe frontul din Bahmut
Soldați ucraineni pe frontul din Bahmut
19 martie 2023, 09:08

De asemenea, în cel mai recent raport al său privind pagubele grele pe care le-a provocat inamicului, armata ucraineană susţine că a ucis 193 de ruşi şi a rănit alţi 199 în timpul luptelor de vineri.

Rusia a făcut din capturarea oraşului Bahmut o prioritate a strategiei sale pentru preluarea controlului asupra regiunii industriale Donbas din estul Ucrainei. Oraşul a fost în mare parte distrus în luptele care durează de luni de zile, timp în care Rusia a lansat asalturi repetate.

„Reuşim să livrăm muniţiile, hrana, echipamentele şi medicamentele necesare spre Bahmut. De asemenea, reuşim să scoatem răniţii noştri din oraş”
, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Serhii Cerevatîi la postul de televiziune ICTV.

Potrivit lui Cerevatîi, trupele de recunoaştere şi contra-artileria armatei ucrainene ajută să fie menţinute deschise unele drumuri spre oraş. Alături de pagubele grele provocate inamicului, forţele pro-Kiev au doborât două drone şi au distrus cinci depozite de muniţii ale acestuia, vineri, a adăugat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene.

Aceste informaţii nu au putut fi verificate din surse independente, precizează Reuters.

Duminica trecută, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că trupele ruse au înregistrat mai mult de 1.100 de morţi în mai puţin de o săptămână de lupte în şi lângă oraşul Bahmut. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite