Forţele de securitate germane au efectuat percheziţii la membri şi susţinători ai Hamas şi Samidoun în patru landuri. În Germania sunt circa 450 de membri ai organizației teroriste islamice

Poliția germană
Poliția germană
23 noiembrie 2023, 11:03

Continuăm acţiunea noastră consecventă împotriva islamiştilor radicali. Prin interzicerea Hamas şi Samidoun în Germania, noi am transmis un semnal clar că nu vom tolera nicio apologie sau susţinere a terorii barbare a Hamas împotriva Israelului”, a declarat ministrul federal german de interne Nancy Faeser în comunicat.

„Islamiştii şi antisemiţii nu trebuie să se simtă în siguranţă nicăieri”, a adăugat ea, anunţând că ministerul său „urmăreşte îndeaproape mii de islamişti”.

În total 15 proprietăţi au fost percheziţionate joi începând cu orele şase dimineaţa, în baza unor ordine emise de tribunale administrative din cele patru landuri.

Ministerul de Interne federal german a interzis activităţile Hamas şi ale reţelei pro-palestiniene Samidoun în Germania pe 2 noiembrie.

Hamas numără circa 450 de membri în Germania, potrivit cifrelor oficiale germane.

Până în prezent, „nu au avut loc acţiuni violente ale Hamas în Germania”, se explică în comunicat. Activităţile sale pleacă de la „manifestaţii de simpatie şi activităţi de propagandă, până la activităţi de finanţare sau de colectare de donaţii” pentru „întărirea organizaţiei centrale în străinătate”.

„Membrii şi susţinătorii Hamas în Germania încearcă de asemenea să influenţeze discursul politic şi social în Germania în sensul (dorit de) Hamas”, potrivit ministerului.

La rândul său, reţeaua Samidoun „pledează pentru utilizarea violenţei ca mijloc de a promova interese politice şi neagă dreptul Israelului de a exista”, adaugă comunicatul. Potrivit ministerului, reţeaua face apologie pentru strategia terorii utilizată de Hamas.

Interzicerea acestor grupări a intervenit după atacul sângeros comis de mişcarea islamistă palestiniană în Israel pe 7 octombrie, în principal împotriva civililor. Potrivit cifrelor israeliene, circa 1.200 de persoane au fost ucise şi 240 de persoane au fost luate ostatice în Fâşia Gaza.

Ca represalii, Israelul a jurat să „anihileze” Hamas, bombardând neîncetat teritoriul palestinian asediat unde trăiesc 2,4 milioane de palestinieni şi lansând o operaţiune terestră pe 27 octombrie. Potrivit cifrelor Hamas, peste 14.100 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite